Mai multe ştiri online:

PRO România a propus ca banii alocați partidelor, în 2019, să fie folosiți în alte scopuri

Ştire online publicată Joi, 14 Martie 2019. Autor: Cuget Liber Online.
Vicepreședinta partidului Pro România Ioana Petrescu a declarat, ieri, că deputații formațiunii politice au depus un amendament la proiectul de buget pentru ca suma de 400 de milioane de lei alocată partidelor în acest an să fie direcționată spre alte scopuri.


„Un amendament pe care noi îl considerăm important și pe care l-am depus marți se referă la acea sumă de 400 de milioane de lei care merge spre partidele politice și am propus ca această sumă să fie zero în anul 2019 și să fie folosiți pentru alte scopuri“, a spus Ioana Petrescu, citată de Agerpres.


Fostul ministru al Finanțelor în guvernarea Ponta a subliniat că cei din Pro România sunt preocupați să propună măsuri de reducere a deficitul comercial, urmată de o scădere a euro, astfel încât românii să nu fie afectați de schimbul euro-leu.
Referitor la OUG 114, Ioana Petrescu susține că a fost aprobată „în pripă, fără nicio consultare“, Pro România cerând abrogarea ordonanței.


„Noi vrem abrogarea OUG 114, în primul rând pentru că are efecte nocive asupra cetățeanului. După ce această ordonanță a trecut, cifrele arată creșteri de prețuri în domeniul telecom, una din marile companii care a anunțat deja creșteri la facturi, o creștere a importurilor la electricitate de 200%, de asemenea vedem că nu băncile suportă taxa pe lăcomie, ci o transferă și multe bănci au anunțat că nu vor mai face investiții, o bancă a anunțat că va concedia câteva sute de angajați. Peste tot, în mediul de afaceri, ni se spune clar că investițiile sunt înghețate din cauza impredictibilității și a taxei pe cifra de afaceri“, a spus Ioana Petrescu.




Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7488 secunde