Primul om care renunță să lucreze cu ministrul "Pamblică". "Un agramat lamentabil și un incult irecuperabil"

1165
1
Primul om care renunță să lucreze cu ministrul
Nici nu a fost investit bine cabinetul "Dăncilă", că au și apărut ecouri ale nemulțumirii generale legate de numirea unor personaje în fruntea unora dintre ministere. În cazul de față, este cazul ministrului educației, Valentin Popa, cel care ne-a demonstrat că limba română îi dă imense bătăi de cap.

Primul care a capitulat din echipa sa este Mircea Dumitru, filozof român, fost ministru al educației în guvernul "Dacian Cioloș", cel care, până acum câteva momente, a făcut parte din cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU): membru în Consiliul General, Președinte al Comisiei de Filozofie. Acesta a trimis o scrisoare oficială prin care își dă demisia din toate funcțiile pe care le ocupă din motive din cauza incompatibilității avut cu actualul ministru, Valentin Popa. Iată ce scrie în această scrisoare:

"Domnule Ministru, Vă rog să luați notă de demisia mea din toate funcțiile pe care le ocup în cadrul Consiliului Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU): membru în Consiliul General, Președinte al Comisiei de Filosofie, membru al Comisiei de Filosofie.

Domnule Ministru,

Prezența mea în acest Consiliu ar fi total irelevantă și ar induce unui observator imparțial de bună credință falsa impresie a unui acord de fond între viziunea dumneavoastră și a mea cu privire la standardele eticii academice, în timp ce mie îmi este evident, urmărind declarațiile publice de astăzi ale domniei voastre, că aș fi pus în situația de a accepta compromisuri care sunt inacceptabile.

Am reflectat la nevoia de a pune în acord conduita mea publică și asumarea unor funcții în serviciul comunității academice cu valorile integrității profesionale în care continui să cred cu obstinație. Și am ajuns la concluzia că un act salubru de minimă decență publică este să mă retrag din toate funcțiile asociate cu funcționarea Ministerului Educației.

Atâta timp cât poziția de ministru a fost gerată de un obedient membru de partid, executant servil al poruncilor venite "de la centru", deși nu m-am simțit în ordine cu mine însumi, am considerat că nu există - încă - o puternică incompatibilitate între, pe de o parte, faptul ca demnitarul cu cea mai înaltă funcție în sistemul de educație era un agramat lamentabil și un incult irecuperabil și, pe de altă parte, lucrarea mea în slujba acreditării academice în domeniul meu de expertiză, filosofia. Am considerat că e o datorie pe care o am față de comunitatea mea profesională.

Dar acum, lucrurile au luat o întorsătura grotescă!

Atunci când demnitatea publică ocupată cândva de Spiru Haret îi revine unui universitar care este și rector, iar acesta suferă dramatice episoade de luptă infantilă cu gramatica de bază a limbii române și ar trebui, mai degrabă, să "pună mâna" pe o carte elementară de sintaxă și de semantică a frazei, decât să gestioneze o reponsabilitate uriașă pentru copiii și viitorul acestei țări, ... ei bine! în astfel de circumstanțe, prezența mea în continuare în consilii ale ministerului ar dăuna mult propriei mele sănătăți sufletești.

Din păcate sau, cine știe, poate din fericire, constat că nu mai sunt contemporan cu propria mea epocă sau cu timpul vieții mele! Este momentul să ma retrag în liniște și să "îmi cultiv propria grădină" (Voltaire). Fără speranță, dar împăcat cu mine însumi,

Mircea Dumitru

Comentează știrea

Cata
30 ianuarie 2018
Respect

Primul om care ia atitudine. Respect ! Desemnarea acelui personaj, ca altfel nu il pot numi, ca ministru al Educatiei este o jignire la adresa noastra si a copiilor nostri. Isi bat ăștia joc de noi ''cum vrea mușchii lor''.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.9782 secunde