Primarul Marian Iordache îi cere demisia lui Moinescu

1555
2
Primarul Marian Iordache îi cere demisia lui Moinescu - medgidiaprimariemarianiordache11-1318356411.jpg

Articole de la același autor

Primarul Municipiului Medgidia, Marian Iordache, reclamă lipsa de caracter a fostului edil, actualmente consilier local, Dumitru Moinescu, și apreciază că nu este normal ca o persoană care are cazier să mai vină la ședințe și să voteze în numele cetățenilor.

Luni seara, la Primăria din Medgidia a fost ședință de Consiliu Local. Alături de ceilalți consilieri a participat și consilierul local democrat-liberal Dumitru Moinescu. Primarul Marian Iordache a declarat că, Moinescu a venit la ședință pus pe ceartă și, încă de la intrare, a început să-și acuze colegii consilieri de la celelalte partide că se fac răspunzători de condamnarea sa.
"În loc să lase capul în jos pentru că, dacă o instanță de judecată a stabilit definitiv că este vinovat, înseamnă că așa este, a început să vină și să ne facă pe noi răspunzători de condamnarea sa. Fapta lui a fost constatată de o instanță ca fiind penală. Nu știu ce vină avem noi aici. Nu am influențat eu justiția, nici măcar nu știam că are proces penal. Eu nu mi-am făcut un scop în viață să-l urmăresc pe Moinescu. Știu că, încă de când era primar avea niște prieteni dubioși, probabil, cel cărora le-a luat apărarea și pentru care a fost condamnat. Mai știu că le-a făcut vizite la închisoare și că le-a dus pachete. Acei oameni i-au adus prejudicii de imagine și de aceea lumea nu l-a mai ales în 2008. Din cauza acelor oameni a fost acum condamnat, dar acum găsește pe toată lumea vinovat, inclusiv pe mine", a spus primarul Marian Iordache.
Edilul a mai precizat că, în opinia sa, era normal ca Moinescu să vină și să-și dea demisia din funcția de consilier local pentru că nu i se pare normal ca o persoană care are cazier să vină și să voteze în numele cetățenilor din Medgidia.
"Sincer, îmi pare rău pentru ce i s-a întâmplat cu condamnarea asta dar și-a făcut-o cu mâna lui. Eu nu mă bucur niciodată de răul altuia. La ședința de luni seara a dat dovadă de nesimțire, tupeu și nerușinare. Dacă ar avea onoare și-ar da demisia din Consiliul Local. Eu cred că nu are numai o problemă de comportament, cred că are și o problemă psihică. Nu cred că mai există vreun consilier în România care să aibă cazier și care să voteze în continuare în numele cetățenilor. Are o atitudine șocantă. Ar trebui să se retragă și, dacă vrea să candideze la anul să vină și să candideze. Mă așteptam de la el să facă acest lucru după ce a aflat că are cazier. Mă așteptam să se retragă, dar acum am convingerea că nu are caracter, nu are demnitate. Moinescu nu este un om prost, este o persoană educată, dar îi lipsește cu desăvârșire caracterul și onoarea", a mai spus Iordache.
În ceea ce privește sondajul care ar fi fost făcut de PDL prin localitate și care l-ar da câștigător pe Dumitru Moinescu la alegerile de anul viitor pentru Primăria Medgidia, Iordache spune că nu are cunoștință despre așa ceva.
"Nu știu de niciun sondaj în care Moinescu ar fi avantajat. USL-ul face acum sondaj la Medgidia, deci, nu pot vorbi în necunoștință de cauză", a precizat Iordache.
Fostul primar al orașului Medgidia, Dumitru Moinescu, a fost condamnat definitiv, vineri, la șase luni de închisoare cu suspendare pentru infracțiunea de favorizare a infractorului. Decizia magistraților Curții de Apel Constanța vine la cinci ani după comiterea faptei. Potrivit rechizitoriului, Moinescu este acuzat că, în aprilie 2006, pe durata exercitării mandatului de primar, folosindu-se de calitatea pe care o avea, a încercat să influențeze urmărirea penală declanșată împotriva a opt persoane din localitate. Acestea devastaseră o discotecă și erau căutate pentru comiterea infracțiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea liniștii publice și distrugere. Cu toate că Judecătoria Medgidia și cea a Tribunalului Constanța l-au achitat pe fostul primar, magistrații Curții de Apel au avut o altă opinie și l-au găsit vinovat.
După aflarea verdictului, Dumitru Moinescu a acuzat justiția spunând că i s-a făcut o mare nedreptate, cel mai probabil, fiind o "comandă" a adversarilor politici.
În cursul zilei de astăzi, de la ora 12.00, la sediul PDL din Medgidia, Dumitru Moinescu va organiza o conferință de presă în care va vorbi despre "Caracatița din Medgidia".



Comentează știrea

matei
15 octombrie 2011
Daca iese Iordache la alegeri mai trec 10 ani pina deschide Parcul Industrial Medgidia!!

Vai de Medgidia daca nu se deschide Parcul Industrial.....O sa munciti la cimp cu ziua!!.....Pacat!

George Mucianu
22 martie 2012
sa traiti

Jos Moinescu.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 12 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Dumitru Moinescu rămâne în CL Medgidia
Miercuri, 12 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Cât costă gigacaloria la Medgidia
Marţi, 11 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : Cât costă gigacaloria la Medgidia
Sâmbătă, 08 Octombrie 2011
Stire din Politică-Administrație : "Nu știam că Moinescu are dosar penal"
Pagina a fost generata in 0.4562 secunde