Primarul Decebal Făgădău nu a semnat inițiativa "Fără penali în funcții publice". Care este explicația

1338
Primarul Decebal Făgădău nu a semnat inițiativa

Articole de la același autor

Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a declarat, ieri, că nu a semnat inițiativa cetățenească "Fără penali în funcții publice" din mai multe considerente dar și pentru că i se pare un demers fără finalitate și substanță și că, după cum i-au spus unii avocați, ar fi neconstituțională îngrădirea pentru totdeauna a unui drept fundamental.


Întrebat în cadrul unei conferințe de presă dacă a semnat inițiativa celor de la USR, primarul a negat spunând de ce nu este de acord cu acest lucru. 


"Nu, nu am semnat inițiativa celor de la USR din două considerente. Unu. Pentru că mi se pare un demers fără finalitate, scuzați-mă, mi se pare politicianist, nu mi se pare un demers cu substanță, nu vreau să-i insult, din contră, să își facă campania, nu au avut niciun fel de problemă pe raza municipiului Constanța, să își strângă semnături unde vor, cât vor. Doi, pentru că din nefericire, viața mea în ultima vreme m-a dus într-un context în care sunt înconjurat de avocați și i-am întrebat și eu pe avocați care ar fi finalitatea unui asemenea demers. Printre avocații mei era și un bun constituționalist și mi-a spus că ar fi neconstituțională îngrădirea unui drept, atâta vreme cât este un drept fundamental pe care Constituția îl respectă", a explicat Decebal Făgădău.


Potrivit acestuia, o sancțiune asupra unei persoane condamnate penal trebuie să aibă un termen, nu să fie una permanentă.


"Cu alte cuvinte, o sancțiune asupra unei persoane condamnate penal poate fi complementară, de retragere sau de interzicere a dreptului de a fi ales sau chiar de a alege câteodată, știți foarte bine. Dar ea trebuie să aibă un termen, să spună doi ani, trei ani, cinci ani, nu funcționează ad vitam, deci nu este o sancțiune permanentă. Tocmai de aceea, specialiștii ... și aici vă spun că este rolul specialiștilor să analizeze dacă un asemenea demers este constituțional sau nu. Eu nu am cunoștințe juridice, așa că cele două opinii m-au făcut să nu semnez", a mai afirmat primarul Constanței.


Inițiativa cetățenească "Fără penali în funcții publice" urmărește modificarea articolului 37 din Constituție care reglementează dreptul de a fi ales, prin adăugarea următorului alineat: "Nu pot fi aleși în organele administrației publice locale, în Camera Deputaților, în Senat și în funcția de Președinte al României cetățenii condamnați definitiv la pedepse private de libertate pentru infracțiuni săvârșite cu intenție, până la intervenirea unei situații care înlătură consecințele condamnării".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.3842 secunde