Primarul Decebal Făgădău a semnat actul constitutiv al Asociației "Axa de Dezvoltare Brașov-București-Constanța"

236
Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a semnat, ieri, la Brașov, actul constitutiv și statutul Asociației "Axa de Dezvoltare Brașov-București-Constanța", împreună cu primarul general al municipiului București, Gabriela Firea, și cu primarul municipiului Brașov, George Scripcaru.

"Axa de Dezvoltare Brașov-București-Constanța" are ca scop dezvoltarea durabilă a unităților administrativ-teritoriale care alcătuiesc asociația și a întregii zone limitrofe acestora, prin realizarea în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes zonal sau regional și prin furnizarea în comun a unor servicii publice. Asociația urmărește și creșterea capacității de asigurare a unui randament ridicat al investițiilor în aceste zone, precum și de a stabili o ierarhie a proiectelor de infrastructură de interconectare regională.

Înființarea Asociației este rezultatul raportului Băncii Mondiale – Orașe competitive - și este o structură instituțională menită să asigure implementarea Strategiei de Dezvoltare Teritorială a României.

Amintim că memorandumul privind înființarea Asociației a fost semnat la București, pe 7 iunie, de către cei trei primari.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 1.6112 secunde