Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, eliberat din funcție de prefectul Constanței

336
Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, eliberat din funcție de prefectul Constanței - nicolaeanghel3-1447697222.jpg
Primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, a fost eliberat din funcție de prefectul Constanței, Ion Constantin.

Demiterea vine ca urmare a Deciziei penale a Curții de Apel Constanța, prin care primarul comunei Castelu, Nicolae Anghel, a fost condamnat definitiv la o pedeapsă privativă de libertate. Astfel, ieri, prefectul Județului Constanța a semnat ordinul prin care s-a constatat încetarea de drept a mandatului primarului.

De precizat că magistrații de la Curtea de Apel Constanța l-au condamnat, în luna noiembrie 2013, pe primarul Nicolae Anghel, la șase luni de închisoare cu suspendare, pentru neglijență în serviciu, decizia fiind definitivă.

Reamintim că, în luna septembrie a acestui an, primarul comunei Tuzla, Constantin Micu, cel din Mircea Vodă, Dumitru Dedu și edilul din Oltina, Gheorghe Chirciu au fost demiși din funcție de prefectul Ion Constantin. Toți trei au fost condamnați definitiv la închisoare cu suspendare. Deși primarul din Castelu se afla într-o situație similară, el a fost demis abia ieri.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5832 secunde