Primarul Adrian Stan solicită Prefecturii Constanța să intervină în situația din Consiliul Local Techirghiol

5163
Primarul Adrian Stan solicită Prefecturii Constanța să intervină în situația din Consiliul Local Techirghiol - 7269066c08d020886611e61d858c7079.jpg
Democrat-liberalii constănțeni au rămas, încă din vara anului trecut, cu doar doi aleși locali în Consiliul Local Techirghiol, deși au dreptul de a fi reprezentați, în forul decizional al administrației locale, de patru consilieri. La situația aceasta care, de altfel, nu s-a schimbat în niciun sens nici până la momentul de față, s-a ajuns în urma demisiei din Consiliul Local a lui Indiran Logofătu, în iunie 2009 și, ulterior, a lui Florea Constandin, dar mai ales din cauza faptului că s-au iscat divergențe de opinii cu privire la validarea următorilor doi supleanți PD-L de pe liste. Concret, potrivit listei semnate de fostul președinte al Organizației Județene a partidului, Stelian Duțu, și înaintată Biroului Electoral de Circumscripție nr. 12, în conformitate cu prevederile articolului 41, alineatele 1,3 și 4 din Legea 67/2004, supleanții de pe locurile 5 și 6 erau Marcela Ganera și Aurora Dumitru. Ele au fost excluse din PD-L pentru ceea ce actualul lider al pedeliștilor, senatorul Mircea Banias, a numit "acțiuni împotriva propriului partid". În aceeași ordine de idei, următorii democrat-liberali propuși pentru a fi validați ulterior excluderii celor doi membri PD-L au fost Gheorghe Aldea și Iulian Constandin, nepotul liderului Organizației PD-L Techirghiol, Florea Constandin. Problema a intervenit, însă, potrivit explicațiilor primarului din Techirghiol, liberalul Adrian Stan, în momentul în care Ganera și Dumitru au contestat decizia de excludere din partid. La acel moment, edilul-șef declara că va cere lămuriri liderilor județeni ai PD-L, în vreme ce președintele democrat-liberalilor constănțeni, senatorul Mircea Banias, declara, la rândul său, că nu i se pare firesc amestecul primarului Adrian Stan în "bucătăria" PD-L, și că ceea ce trebuie să se întâmple este validarea acelor supleanți care au susținerea PD-L-ului, și nu a celor excluși din partid.
Ei bine, de atunci și până în prezent au trecut mai bine de opt luni, iar pedeliștii funcționează, în Consiliul Local Techirghiol, cu un "deficit" de doi consilieri. Mai nou, însă, această situație a fost adusă la cunoștința Prefecturii Constanța, în sensul în care, așa cum susține primarul Adrian Stan, el a transmis, la finele săptămânii trecute, o adresă către instituția reprezentantului Guvernului în teritoriu, la care a atașat și contestațiile celor doi membri excluși din PD-L. "Vreau să fim în legalitate în Consiliul Local. Am fost și până acum, pentru că faptul că am funcționat cu 13 consilieri, în loc de 15, nu a afectat activitatea și deciziile CL Techirghiol, dar în ce privește validarea aleșilor locali nu vreau să cad eu în culpă, nu vreau să se interpreteze. Sper să primesc un răspuns de la Prefectură în maximum zece zile, pentru ca proiectul de hotărâre referitor la validarea celor doi pedeliști în CL să fie introdus pe ordinea de zi a ședinței… dacă nu din martie, măcar a celei din aprilie", a ținut să precizeze șeful administrației locale din Techirghiol.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2472 secunde