Primăria Ovidiu, sprijin pentru producătorii agricoli. Edilul George Scupra a lansat Asociația "Poiana lui Ovidiu"

1626
Primăria Ovidiu, sprijin pentru producătorii agricoli. Edilul George Scupra a lansat Asociația

Articole de la același autor

Edilul orașului Ovidiu, George Scupra, a dat, ieri, startul evenimentului ce se desfășoară sub denumirea de "Târgul Toamnei".

"Târgul Toamnei se va desfășura în perioada 12 – 15 octombrie, zilnic, între orele 8.00 - 19.00. Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația Tăranii Dobrogeni. Vor fi patru zile în care locuitorii orașului Ovidiu, în special, dar desigur că poate participa oricine, vor avea posibilitatea să cumpere produse pentru toamna și iarna aceasta", a spus primarul din Ovidiu, George Scupra.

În același timp, șeful administrației publice locale a lansat Asociația "Poiana lui Ovidiu", asociație înființată la inițiativa Primăriei Ovidiu împreună cu mai mulți producători agricoli locali. Acțiunea a avut loc, ieri, la ora 11.00, la Centrul Cultural "Elena Roizen", în prezența membrilor fondatori.

Ideea înființării unei asemenea asociații a venit după ce mai mulți producători agricoli sau fermieri s-au plâns că statul nu-i ajută deloc să-și vândă propriile produse.

"Am avut o întâlnire cu o parte dintre fermierii din orașul Ovidiu, Poiana și Culmea. O delegație de aproximativ 30 de fermieri ne-am întâlnit într-o ședință și-am discutat despre posibilitatea înființării unei Asociații a Fermierilor. După care am găsit un nume și decizia a fost aprobată prin hotărâre de Consiliu Local. E vorba de Asociația «Poiana lui Ovidiu». Poiana o dată, pentru că majoritatea fermierilor sunt din satul Poiana. A lui Ovidiu pentru că aparține teritorial de orașul Ovidiu", a declarat primarul localității, George Scupra. 

El a mai adăugat că zona satului Poiana este binecunoscută, de-a lungul timpului, ca fiind un bazin legumicol important în județul Constanța.

"Avem fermieri care produc goji, spre exemplu, sau fructe de pădure, mure, în mod special. E o paletă diversificată, de la producători de legume-fructe, florari, lapte, miere, păsări, animale, lavandă, ouă și chiar pepeni. Noi, membrii fondatori ai acestei asociații, vrem să găsim soluții ca ei să poată intra mai ușor pe piața din Constanța, în mod special, dar și în toată Dobrogea și-n țară. Problema lor principală este că nu au pârghia necesară ca să aibă un dialog cu reprezentanții APIA, cu reprezentanții de la Direcția Agricolă sau de la Ministerul Agriculturii", a explicat edilul George Scupra.

Proiectul vizează și relansarea agriculturii locale

În momentul de față, 70 de fermieri mici și mijlocii au semnat adeziunile pentru constituirea acestei asociații, iar rândul lor crește pe zi ce trece.

În plus, a fost deja lansată o broșură unde sunt prezentați diverși producători iar pentru o mai bună informare și un site "Poiana lui Ovidiu".

"Primăria orașului Ovidiu, în colaborare cu producătorii din aceste sate, au creat Asociația «Poiana lui Ovidiu», prin care ne dorim să relansăm agricultura locală și să promovăm fermierii și produsele de calitate. Prin intermediul broșurii și a site-ului ne propunem să facem vizibilă activitatea acestora la nivel local, județean și chiar național, pentru a putea fi recunoscuți de cei care își doresc să consume produse românești, cu gustul de odinioară. Doar revenind la ceea ce suntem, la ceea ce este cu adevărat autentic, generațiile viitoare își vor cunoaște trecutul și își vor recăpăta identitatea", a mai spus primarul George Scupra.

În ceea ce privește avantajele apartenenței la un grup de producători, șeful administrației publice locale a spus că acestea vizează reducerea costurilor de producție, de exemplu, prin achiziționarea de utilaje care sunt folosite în comun de toți membrii, accesul mai ușor la fondurile europene și la contractarea creditelor bancare. Totodată, se facilitează comunicarea între fermieri, precum și între reprezentanții lor și instituțiile guvernamentale. Un alt atu ar fi creșterea capacității de negociere, în vederea obținerii unor prețuri mai bune atât la cumpărarea în comun a materiilor prime necesare producției, cât și la valorificarea produselor, prin ofertarea unor cantități mai mari, în condiții de calitate ridicată.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5506 secunde