Primăria Năvodari desființează construcțiile ilegale de pe domeniul public. "Vom da terenuri tinerilor să-și ridice case"

1311
1

Articole de la același autor

Zeci de familii s-au aciuat, ilegal, în ultimii ani pe un teren al Primăriei Năvodari, transformând zona într-un fel de tabără, cu locuințe improvizate, insalubre, fără nici cele mai elementare condiții de trai. Acestea și-au amenajat grădini, grajduri, tot felul de acareturi, punând stăpânire pe întreaga zonă. Mai mult decât atât, zona devenise și un focar de infracționalitate, majoritatea dintre "localnici" trăind de pe urma furturilor și a altor infracțiuni. 


Situația se află în atenția Primăriei Năvodari încă de la începutul anului, când s-a decis demolarea construcțiilor ilegale și evacuarea persoanelor care locuiau fără acte pe acel teren, zona urmând să fie transformată într-un cartier pentru tineri. Există și o hotărâre de consiliu local în acest sens, care acum este pusă în aplicare de administrația locală. 


Astfel, în urma mai multor notificări de a-și demola construcțiile, Primăria Năvodari a trecut, ieri dimineață, la fapte și a trimis utilaje și oameni pentru a dezafecta zona. Bineînțeles, ca de fiecare dată în asemenea cazuri, a plouat cu rugăminți, amenințări și plângeri, doar, doar reprezentanții Primăriei vor fi înduplecați să stopeze acțiunea. 


"Având în vedere situația delicată care s-a creat prin demolarea construcțiilor neautorizate și a împrejmuirilor lor din zona Midia Sat, Primăria Orașului Năvodari informează că nu face decât să pună în aplicare HCL nr. 233/15.09.2011 cu modificările și completările ulterioare. S-au purtat discuții pe toată perioada verii cu cei care ocupau abuziv terenurile și s-a convenit cu aceștia ca demolările să fie amânate până în toamnă, ca să își poată culege recolta. Ocuparea domeniului public și privat al orașului este ilegală, iar acel teren este ocupat în prezent de diferite persoane care nu au nici măcar reședință în Năvodari, precum și de că-tre persoane care dețin proprietăți, iar aceste terenuri le folosesc pentru grădinărit. Primăria Orașului Năvodari vă aduce la cunoștință că aceasta este o oportunitate pentru cei peste 1.200 de tineri care au depus dosare în baza legii 15/2003, iar zona Midia Sat va deveni un cartier al tineretului", se arată într-un mesaj postat pe pagina de Facebook a Primăriei Năvodari.


Cartier pentru tineri


Primarul Florin Chelaru spune că, deși nu îi este ușor să ia asemenea măsuri, legea și interesul cetățenilor orașului Năvodari trebuie să primeze, așa că a acționat în consecință. "Primăria orașului Năvodari dorește să construiască în zona Midia Sat un cartier pe Legea 15. Încă de la începutul anului am avut discuții cu cei care locuiesc ilegal acolo. Dacă la mo-mentul respectiv au fost extrem de tensionați, noi am avut tot anul discuții cu ei, le-am promis că vor avea timp să-și culeagă recoltele și i-am asigurat că pe perioada anului nu vor avea nicio problemă cu noi. Acum, în toamnă, Primăria Năvodari i-a notificat din nou, rămânând ca acum să putem să intrăm în drepturile pe care le are orașul Năvodari asupra acelor terenuri", a declarat primarul Florin Chelaru.


Edilul susține că nu face decât să respecte legea și să acorde acele terenuri tinerilor din oraș pentru a-și construi case. Aici, după spusele autorităților locale, în câțiva ani va fi cel mai frumos cartier din Năvodari.


"În zona respectivă vrem să facem un cartier pentru tineri. Este vorba despre 23 hectare de teren, din care 11 hectare vor fi lotizate pentru locuințe. Restul vor fi spații edilitare, parcuri, alei, este și lacul. Astfel, 215 loturi vor fi acordate pe Legea 15 și 45 loturi vor fi concesionate. Va fi unul dintre cele mai moderne zone din orașul Năvodari. Sunt 1.200 de tineri care au dosare depuse la Primărie. Toți acești tineri au o șansă și noi le dăm oportunitatea să-și constru-siască propria casă. În plus, comisia aproape că finalizează primele dosare pe Legea 15. Nu le pot da terenurile tinerilor și să le spun că au alții case construite ilegal pe ele", a mai adăugat Florin Chelaru. 


Familie cu 11 copii, mutată în căminul social


Printre familiile care au fost evacuate a fost identificat și un caz social: o familie cu 11 copii. În urma evaluării situației, primarul Florin Chelaru a dispus ca familia să primească o locuință în căminul social, unde copiii vor avea condiții decente de trai. Familia beneficiază deja de dosar de ajutor social, cantină socială, ajutor pentru un copil cu handicap, dosar pentru lemne de foc, pachete cu alimente de la UE și de la Primărie, ajutoare pentru copiii care merg la școală.


"Există un caz cu o familie de 11 copii, care ar fi din Năvodari și care nu ar avea unde să stea. Le voi da o locuință în căminul social, iar în prima ședință de Consiliu Local voi supune atenției consiliului și comisiei sociale aprobarea de a sta în acest cămin. Restul familiilor nu au nicio legătură cu Năvodariul. În rest nu am cunoștință de alte situații critice", a precizat edilul Florin Chelaru.




Comentează știrea

cu dedicatie
5 octombrie 2016
pentru tinerii cu portofelul gros

sa nu ne imaginam ca primesti chiar moca lotul respectiv, spaga plus constructia plus dotarea plus alte lucrari te duc la 200-300 000 de euro. Ce-i drept e o afacere buna, pozitia e in regula, in cartier vor veni oameni cu bani, se poate dezvolta frumos.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4845 secunde