Primăria Mangalia, pusă pe butuci? Datoriile administrației, recuperate de la agenții economici

4168

Articole de la același autor

Aproximativ 50 de agenți economici din Mangalia și stațiunile din sudul litoralului au primit adrese de înștiințare a popririi din partea Biroului Executorului Judecătoresc Vasile Deacu. Potrivit surselor noastre, printre aceștia se află THR Marea Neagră, Șantierul Naval Mangalia, precum și alți agenți economici care dețin hoteluri sau restaurante. 


Adresele în cauză vin ca urmare a faptului că s-a pornit executarea silită la cererea creditorului SCA Grimberg și Asociații- Societate de avocați cu sediul în București, în baza titlului executoriu ce vizează încheierea mai multor contracte de asistență juridică cu Municipiul Mangalia, prin primarul Cristian Radu. Cu alte cuvinte, municipiul Mangalia are calitatea de debitor deoarece nu și-a onorat plățile către firma de avocatură Grimberg și Asociații. 
  
Revenind la agenții economici care au primit înștiințările de la BEJ Vasile Deacu, toți aceștia au calitatea de terți popriți. Cum Municipiul Mangalia nu și-a achitat datoriile, pentru recuperarea debitului, executorul judecătoresc s-a întors și împotriva terților. Printre altele, în documentul transmis agenților economici în cauză se menționează că se dispune indisponibilizarea sumelor de bani pe care firmele în cauză le datorează debitorului Municipiului Mangalia și li se pune în vedere interdicția de a plăti acestuia suma de 1.171.311,5 lei, ce reprezintă debit. Drept urmare, agenții economici în cauză sunt somați să consemneze sumele de bani din adresa de înființare a popririi și să trimită dovada executorului judecătoresc. Practic, dacă agenții economici care au calitatea de terți popriți vor să-și achite taxele și impozitele către administrația locală, aceștia sunt "sfătuiți" prin intermediul unei somații să o facă, dar în contul indicat de executorul judecătoresc Vasile Deacu. Altfel….vor răspunde în fața legii! 


O nouă încercare în instanță sau tergiversare a situației?


Solicitarea este legală, însă situația este de-a dreptul hilară în momentul în care agenții economici au nevoie, de exemplu, de un certificat fiscal, document care se eliberează numai de reprezentanții administrației publice locale. 
În acest context, reprezentanții Primăriei Mangalia, mai exact directorul executiv al Direcției Management Fiscal și Control Venituri, Simona Ciocănel, și șeful serviciului Venituri Persoane Juridice, Florina Niculae susțin că pe rolul Judecătoriei Mangalia se află dosarul civil cu nr. 447/254/2019 cu obiect contestație la executare, motiv pentru care reprezentanții primăriei consideră că sumele datorate bugetului local al municipiului Mangalia de firmele agenților economici au scadența clar stipulată până la data de 31 martie și 30 septembrie inclusiv, astfel că BEJ Deacu Vasile nu poate obliga terții popriți la efectuarea plăților înainte de data scadentă. 


Despre situația creată, toți arată cu degetul spre edilul Cristian Radu și spun că acesta a îndatorat orașul din cauza contractelor păguboase încheiate între Municipiul Mangalia și firma de avocatură, firmă de avocatură căreia trebuie să-i plătească onorarii colosale. Spre exemplu, pentru un singur contract, onorariul este de 1.290.000 lei plus tva. Contractul în cauză este doar un exemplu, însă din câte se pare, există mult mai multe, undeva pe la 18-19 asemenea contracte, dar care se pare că sunt ținute la blat. 


Ce spune Opoziția din Consiliul Local


Situația datoriilor acumulate de administrația din Mangalia este cunoscută în municipiu, atât la nivel politic, cât și la nivelul societății civile. Din păcate, mulți vorbesc, dar deocamdată, sub protecția anonimatului pentru că, spun sursele noastre, există o stare de teroare, se fac presiuni asupra celor care îndrăznesc fie și numai să scrie pe Facebook ceva despre primarul din Mangalia. Totuși, cei din opoziție încă mai au curajul de a spune ceea ce gândesc.


"De cel puțin un an de zile conturile primăriei sunt aproape mereu blocate. Undeva la 4 din 7 zile. Am ajuns să fim pe locul doi în țară la arierate după Suceava. Se fac plăți pe bucățele în speranța că nu se observă. Părerea mea este că se fac fel și fel de tertipuri, așa cum este și situația terților, pentru obținerea acestor bani și cred că sunt în cârdășie cu toții iar, într-un final, banii ajung tot la gașca lor. Sunt anchete în curs vizavi de onorariile fabuloase deoarece acele contracte, 18-19 la număr, s-au încheiat fără să existe hotărâri de Consiliu Local, fără să existe prevedere bugetară, lucru confirmat și de Curtea de Conturi", a declarat unul dintre cei mai vocali consilieri locali ai opoziției de la Mangalia, Leonard Tănase, de la ALDE. 




Urmează sechestru pe bunurile primăriei?


La rândul lui, executorul judecătoresc Vasile Deacu susține că el își face doar datoria și pune în aplicare ceea ce legea îi permite. Printre altele, susține că municipalitatea din Mangalia a pierdut toate procesele ce vizau contestațiile la executare a sumelor ce vizează onorariile avocatului Andrei Grimberg. De asemenea, Vasile Deacu a spus că nu a executat numai terții popriți ci, de-a lungul anilor, de prin 2016, a recurs la mai multe modalități de recuperare a prejudiciilor.
 
"Am recurs la mai multe modalități de recuperare a prejudiciului. Până acum nu am inventariat bunurile primăriei și nu am pus sechestru. Cât despre dosarele deschise în instanță privind executarea, toate au fost pierdute de municipalitatea din Mangalia. Acest dosar deschis în 2019 nu este singurul, probabil este o modalitate pentru a trage de timp. 


Le-am adus la cunoștință încă de acum șase luni celor de la primărie să bugeteze contul, lucru care, până acum, nu s-a întâmplat", a declarat executorul Vasile Deacu. 


Primarul promite explicații, dar după decizia magistraților


De ce primăria nu și-a achitat datoria în mod direct către firma de avocatură, de ce nu s-a găsit o soluție prin intermediul unor plăți eșalonate și a așteptat să fie executată, ceea ce presupune și o altă cheltuială cu onorariul executorului, sunt întrebări la care edilul a evitat să răspundă. 


Contactat telefonic pentru a lămuri anumite aspecte privind situația de față, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a evitat să dea un răspuns clar referitor la situația privind blocarea conturilor și a menționat că există un litigiu în instanță. Cu toate acestea, el a promis că va răspunde la toate nelămuririle după ce se vor pronunța magistrații.


"Avem acțiune în instanță și domnul Deacu s-ar putea trezi că și-a cam depășit atribuțiile și a încălcat legea. Nu mă pot pronunța, acum, când solicitați un punct de vedere. Toate la timpul lor! Haideți, să așteptăm să vedem ce zice instanța, și pe urmă o să răspund la toate întrebările", a spus edilul Cristian Radu. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1432 secunde