Primăria Mangalia a demarat programul de asfaltare a mai multor străzi
Articole recomandate
PSD Constanţa vine în sprijinul bolnavilor de Parkinson. „Vrem să construim centre dedicate persoanelor cu astfel de suferințe”
20 Aprilie 2024
Ludovic Orban, ales președinte la Forța Dreptei
20 Aprilie 2024
Noutăţi în privinţa Spitalului de Pediatrie de la Constanţa. "Suntem pe ultima sută de metri"
20 Aprilie 2024
Primăria Municipiului Mangalia a demarat, recent, un program de reabilitare a trotuarelor și asfaltare pe mai multe străzi din oraș. Astfel, în această perioadă, pe strada Negru Vodă se desfășoară lucrări de reparații și modernizare a trotuarelor, prin montarea de pavele, înlocuirea bordurilor, precum și plantarea de arbori tineri, în locul copacilor uscați.
Proiectul va fi finalizat până la sfârșitul acestui an, iar în cursul anului viitor, întreaga stradă va intra în programul de asfaltare. Tot în această perioadă, se asfaltează, în întregime, mai multe străzi din oraș, printre care Libertății, Petru Maior, George Murnu, Albatros, Sirenei și Mihail Kogalniceanu.
Primarul Mangaliei, Cristian Radu, a declarat că, odată cu asfaltarea, pe aceste străzi se amenajează și locuri de parcare.
"Am stat de vorbă cu locuitorii și au cerut mai multe locuri de parcare. De aceea, am sistematizat unele zone, am desființat unele ghene de gunoi, astfel încât să creăm noi locuri de parcare pe străzile care au intrat în programul de asfaltare", a explicat edilul.
El a mai spus că în Mangalia continuă, în această perioadă, lucrările de reparații și înlocuire a becurilor la sistemul public de iluminat stradal.
"În fiecare zi, preluăm sesizările cetățenilor și intervenim acolo unde sunt probleme cu iluminatul, astfel încât să reducem cât mai mult zonele cu deficiențe", a completat edilul.
El a precizat că, în prezent, la nivelul municipalității, se lucrează la mai multe documentații tehnice pentru proiecte de modernizare a infrastructurii, care vor fi demarate în cursul anului viitor.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Joi, 28 Septembrie 2017
Joi, 12 Octombrie 2017
Marţi, 12 Septembrie 2017
Vineri, 29 Septembrie 2017
Sâmbătă, 04 Noiembrie 2017
Joi, 26 Octombrie 2017
Luni, 23 Octombrie 2017
Sâmbătă, 14 Octombrie 2017
Sâmbătă, 16 Septembrie 2017
Marţi, 12 Septembrie 2017