Primăria Cumpăna inaugurează Centrul Socio-Educativ

256
Primăria Cumpăna inaugurează Centrul Socio-Educativ - cumpanacentrusocioeducativ-1473263406.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Primăriei Cumpăna inaugu-rează, astăzi, de la ora 11.00, Centrul Socio-Educativ, organizatorii avându-i ca parteneri pe cei din comunele Vînători - Neamț (județul Neamț) și Prundeni (județul Vâlcea). 


"Obiectivele proiectului constau în înființarea a trei centre socio-educative în fiecare din cele trei localități partenere, respectiv, construirea a două centre noi pe suprafețe de teren aflate în pro-prietatea comunei Vînători din județul Neamț și a comunei Cumpăna și deschiderea unui centru ce va funcționa într-un spațiu existent, deținut de comuna Prundeni, spațiu deja amenajat și dotat corespunzător, ce va fi pus la dispoziție pe o perioadă de cinci ani de la încheierea proiectului", a transmis coordonatorul proiectului, Georgiana Hodorogea. 


Aceste centre vor oferi servicii integrate copiilor, ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate precum, remediere educațională în vederea dezvoltării de competențe și implicit a performanțelor școlare, consiliere vocațională a copiilor, consiliere psihosocială a părinților sau tutorilor și activități alternative cum ar fi ateliere de creație și activități sportive. 


"Cu ajutorul acestora, în fiecare din cele trei localități se vor urmări îndeaproape îmbunătățirea frecvenței școlare, reducerea cazurilor de abandon școlar și creșterea performanțelor școlare a grupului țintă, care este constituit din 238 de copii în situații de risc (3 – 15 ani), 20 de părinți ai copiilor beneficiari sau tutori sau membri ai familiilor lărgite, 15 cadre didactice, precum și membrii comu-nităților în cadrul cărora se implementează proiectul. Astfel, în comuna Vînători-Neamț vor beneficia de aceste servicii 105 copii din care 11 copii de etnie romă, în comuna Cumpăna - 83 copii din care 12 copii de etnie romă și în comuna Prundeni - 50 copii din care 5 copii de etnie romă", a mai explicat Georgiana Hodorogea.


Proiectul este pus în aplicare cu sprijinul financiar al Programului RO 10 - CORAI administrat de Fondul Român de Dezvoltare Socială. Valoarea totală eligibilă a proiectului (cu TVA) este de 2.269.755,05 lei.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 27 Iunie 2016
Stire din Social : Botez social la Cumpăna
Pagina a fost generata in 0.352 secunde