€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

Primăria Constanța vrea să pună mâna pe stadionul Farul. Va putea fi salvat complexul sportiv de la ruină?

Ştire online publicată Luni, 29 August 2016. Autor: Carmen MOCANU
Consilierii locali ai Municipiului Constanța se reunesc, miercuri, de la ora 12.00, în sala „Remus Opreanu” a Palatului Administrativ, în cadrul unei ședințe ordinare. 


Pe ordinea de zi se află 41 de proiecte de hotărâre, printre acestea fiind și cel referitor la solicitarea ce ar urma să fie formulată către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea Clubului Sportiv „Fotbal Club Farul” Constanța către administrația locală.


Practic, este vorba despre preluarea bazei sportive. Cândva, un complex sportiv de nivel internațional, care a găzduit dueluri de top, a devenit, în ultimii ani, o ruină, sufocată de buruieni, plină de mizerii unde șobolanii aleargă în voie. Indiferent ce cale de acces alegi pentru a ajunge la stadion, dinspre strada Primăverii sau dinspre fostul patinoar, imaginea care te întâmpină este dezolantă. Bălăriile au crescut cât casa, peste tot vezi gunoaie, cioburi, pet-uri, hârtii adunate de vânt. 


În consecință, potrivit primarului Decebal Făgădău, care este inițiatorul hotărârii consiliului local, dacă obiectivul ar ajunge în administrarea municipalității, Consiliul Local Constanța se va obliga să mențină destinația actuală a imobilului și să asigure gratuitatea desfășurării activităților specifice Ministerului Tineretului și Sportului (MTS), precum și a unităților din subordinea sau coordonarea acestuia. 


În plus, MTS va verifica și controla periodic, prin DJST Constanța, modul de folosire a imobilului transmis Consiliului Local al municipiului Constanța, în conformitate cu destinația acestuia.


Potrivit proiectului, în situația în care, în urma controlului, se constată că imobilul transmis în domeniul public al municipiului Constanța și în administrarea Consiliului Local nu este folosit în con-formitate cu destinația, complexul sportiv revine de drept la domeniul public al statului și în administrarea MTS, prin DJST Constanța. Consiliul Local se obligă să întrețină și să modernizeze baza și să mențină imobilul la standardele de calitate privind desfășurarea activităților specifice. 


În acest sens, în expunerea de motive se precizează că, în vederea îndeplinirii obligațiilor legale stabilite în sarcina autorităților publice locale ale municipiului Constanța în domeniul educației, tineretului și sportului, se propune atragerea de fonduri europene, naționale sau orice alte surse de finanțare. 
 

Rămâne de văzut dacă toți consilierii locali vor fi de acord cu propunerea edilului, care a transmis încă din campania electorală că vrea să se implice cât mai mult în domenii precum cel al educației și sportului, și dacă proiectul de hotărâre va trece de votul aleșilor ce se vor reuni mâine.



Și baza sportivă „Badea Cârțan“ este în vizorul aleșilor locali


Primarul Constanței, Decebal Făgădău, a inițiat un proiect de hotărâre ce vizează solicitarea către Guvernul României de emitere a unei hotărâri pentru transmiterea imobilului situat în municipiul Constanța, zona Badea Cârțan, din domeniul public al statului și administrarea Ministerului Tineretului și Sportului, în domeniul public al municipiului Constanța și administrarea Consiliului Local al municipiului Constanța. Potrivit anexei la hotărârea de Consiliu Local, este vorba de o suprafață de 45.000 de metri pătrați, ce cuprinde terenul de rugby - Complex Sportiv „Badea Cârțan”.


Conform aleșilor locali, pe această suprafață ar urma să se construiască o sală polivalentă. Clădirea va fi omologată pentru multiple discipline sportive individuale, dar și pentru sporturi de echipă. Potrivit edilului Constanței, fostul înotător Răzvan Florea, în prezent consilier în cadrul Primăriei, este cel care se va ocupa direct de acest proiect, precum și de cel în care este vizată construirea unui bazin olimpic.


„Capacitatea sălii de sport avută în vedere în cadrul studiului, este de minim 5.000 de persoane și maxim 7.000, în condițiile unei utilizări flexibile, dintre care cca. 150 locuri VIP, 100 locuri pentru presă, 100 locuri pentru persoane cu handicap. În cadrul evenimentelor sportive vor exista un număr de 4.000 de locuri fixe pe gradene de beton și 1.400 de locuri suplimentare amplasate pe gradene telescopice și mobile la nivelul terenului de joc“, se arată în proiectul de act normativ. Durata de realizare a investiției este de 27 de luni. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.972 secunde