N-ar vrea, dar vrea de fapt

Primăria Constanța a scumpit căldura și apa caldă

1181
Primăria Constanța a scumpit căldura și apa caldă - 68726eb8c3e4806ec99f240e767bd2a1.jpg

Articole de la același autor

Ieri, a avut ședința Consiliului Local Municipal Constanța în care a fost votat proiectul privind scumpirea prețului pentru gigacalorie, mărindu-se astfel costurile pentru locuitorii orașului Constanța în ceea ce privește alimentarea termică.
Deși în cadrul întrevederii, mai mulți consilieri în frunte cu însuși primarul Radu Mazăre au declarat că nu sunt de acord cu acest aspect, hotărârea pusă în discuție a fost aprobată în unanimitate de membrii CLM.
Discuția s-a desfășurat în felul următor: primarul a specificat preve-derea hotărârii și a întrebat dacă membrii CLM sunt pentru aceasta. Răspunsul a venit din partea lui Victor Manea, care a menționat faptul că i se pare "nejustificată creșterea prețului la gigacalorie". Radu Mazăre a spus că și "ei" , referindu-se probabil la el și la cei doi viceprimari, sunt de aceeași părere. De asemenea, reprezentații RADET s-au declarat pentru păstrarea prețului la forma sa inițială. Totuși, deși nimeni nu părea să fie de acord cu hotărârea pusă în discuție, toți consilierii au votat pentru. Singurii care nu au participat la votarea acestei majorări au fost Ovidiu Cupșa și Felix Stroe și asta nu pentru că nu au avut ceva de obiectat împotriva ei, ci pentru că au absentat de la ședință.

Constanța ar putea avea două CET-uri
Tot în cadrul ședinței, municipalitatea a anunțat și intenția de a construit în Constanța o altă centrală de termoficare, care să furnizeze energie pe bani mai puțini.
Potrivit declarațiilor lui Mazăre, costurile totale pentru o astfel de inițiativă se vor ridica la aproximativ 100 de milioane de euro.
Pentru demararea proiectului până în toamna lui 2011, așa cum și-a propus edilul, Primăria Constanța va contracta o firmă care să facă studiul de feza-bilitate.
În plus, Mazăre a specificat că deja s-a luat legătura cu Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, care și-a arătat interesul pentru creditarea acestui proiect, precizând însă că este necesară și intervenția unui investitor străin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.4329 secunde