Primăria Constanța a majorat plafonul. Cine se poate înscrie în programul "Respect"

1089
Primăria Constanța a majorat plafonul.  Cine se poate înscrie în programul

Articole de la același autor

Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS) din cadrul Primăriei Constanța anunță că începând cu data de 1 august toate persoanele cu calitatea de pensionar sau indemnizate în baza legilor speciale ale căror venituri lunare cumulate în sumă netă sunt mai mici sau cel mult egale cu suma de 1400 de lei vor beneficia de programul "Respect". În plus, tot de ieri, vârstnicii care primesc de la stat o pensie mai mică sau egală de 1.600 de lei vor beneficia de acordarea de facilități la transportul public de călători.

Reamintim că programul "Respect" constă în acordarea de tichete valorice în mai multe tranșe. Pentru fiecare tranșă vor fi acordate câte patru tichete valorice a câte zece lei fiecare.

Înscrierea în programul "Respect" se face pe baza următoarelor documente: cerere tip, copii buletin sau carte de identitate legalizate, documentele prevăzute în cerere la codul de venit corespunzător, după caz. În ceea ce privește distribuirea tichetelor valorice, aceasta se va face la domiciliul, reședința sau adresa de corespondență comunicate de beneficiar pe baza prezentării buletinului sau cărții de identitate. Tichetele valorice pot fi folosite doar pentru cumpărarea de alimente și nu pentru achiziționarea de țigări sau băuturi alcoolice ori valorificarea acestora prin transformare în bani.

Modificările intervenite cu privire la domiciliu, reședință, venituri sau orice alte schimbări ale datelor completate în cerere se comunică în scris, în termen de zece zile, Primăriei Municipiului Constanța. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3911 secunde