Primăria Constanța a dispus ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cât vă costă să le recuperați

4325
Primăria Constanța a dispus ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cât vă costă să le recuperați - primaria1549208202-1549272302.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții administrației publice locale sunt hotărâți să facă ordine printre șoferii din Constanța și, chiar dacă nu și-au dat prea mult interesul să construiască parcări, au decis, în schimb, ca cei care încalcă legea să fie sancționați "la sânge". Drept urmare, în săptămânile următoare, autovehiculele care staționează sau sunt oprite neregulamentar vor fi ridicate, transportate, depozitate și eliberate de reprezentanții SC Confort Urban SRL.

Primăria Constanța a transmis că polițiștii rutieri, dar și cei locali sunt cei care dispun măsura ridicării autovehiculelor. În acest context, vă reamintim câteva dintre situațiile în care se poate dispune măsura ridicării: sunt pe carosabil unde staționarea este interzisă prin lege, pe trotuare fără respectarea prevederilor legale, pe spații verzi, în parcuri, în locurile unde sunt montate pavele, în parcările amenajate, fără a avea achitată contravaloarea taxei privind parcarea sau pe locurile de parcare amenajate și semnalizate corespunzător, destinate persoanelor cu handicap. 


Ai călcat pe bec și te-ai trezit că ți-a dispărut mașina din locul unde ai lăsat-o? Nu-i nimic, o poți recupera, dar numai după ce bagi adânc mâna în buzunar. 


Așadar, constănțenii își pot recupera mașinile din parcul auto situat în municipiul Constanța, strada Caraiman, nr. 1, dar doar după ce au achitat taxele prevăzute prin HCLM 399/2018 și numai în prezența unui polițist local. Potrivit hotărârii Consiliului Local Municipal Constanța, tariful pentru ridicarea mașinii este de 450 de lei, tariful de transport al mașinii este de 120 de lei, tariful de depozitare al mașinii este de 60 de lei pe zi. Programul de restituire este non-stop.

Trotuarele trebuie să revină pietonilor

În altă ordine de idei, administrația locală și-a propus să redea trotuarele pietonilor, ceea ce nu este un lucru rău, ținând cont că, de cele mai multe ori, mașinile sunt parcate pe trotuare, iar pietonii merg pe stradă. 
 

În acest sens, de la finele lunii trecute, constănțenii care locuiesc pe strada Pandurului, acolo unde au fost executate ample lucrări de reabilitare și modernizare a părții carosabile, dar și a trotuarelor, au fost notificați că, de astăzi, 4 februarie 2019, vor fi sancționați cu amendă contravențională dacă vor mai parca pe spațiul destinat pietonilor. Desigur, au primit notificări și cei care și-au parcat mașinile în zona în care au fost montate pavele. 


Legea spune foarte clar că oprirea/staționarea autovehiculelor pe trotuare se sancționează cu amendă de la 400 la 800 de lei. Totodată, se interzice oprirea voluntară a vehiculelor pe trotuar, cu excepția situației în care administratorul drumului public a executat amenajări care respectă prevederile articolelor legii în vigoare. 


Potrivit administrației publice locale, pe viitor, se intenționează organizarea mai multor campanii de informare, care se vor desfășura în tot orașul, pentru ca mașinile parcate pe trotuare să dispară în timp.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 2.9463 secunde