Prezență la vot în creștere față de 2014 în țările membre est-europene

347
Prezență la vot în creștere față de 2014 în țările membre est-europene - europaprezentalavot-1558892725.jpg
Datele preliminare arată o creștere a prezenței la vot în țările est-europene în alegerile pentru Parlamentul European desfășurate, duminică, în comparație cu scrutinul din 2014, relatează dpa.


Astfel, în Ungaria, până la ora locală 13:00 (11:00 GMT) votaseră 17,2% dintre alegători, comparativ cu 11,5% în urmă cu cinci ani.


În România, până la ora locală 13:00 (10:00 GMT) se prezentaseră la vot 20% dintre alegători, cu multe peste prezența înregistrată până la aceeași oră în anul 2014 (12,4%).


Prezența la vot în rândul alegătorilor croați era de 9,9% la ora locală 11:30 (09:30 GMT), cu aproape două puncte procentuale peste nivelul înregistrat la aceeași oră în 2014.


O ușoară creștere (un punct procentual) a prezenței la vot s-a constatat și în Cipru, comparativ cu scrutinul de acum cinci ani.
În Slovenia, prezența la urne era de 8,9% la ora 11:00 (09:00 GMT), cu puțin peste cea din 2014, când votaseră 8,3% dintre alegători până la aceeași oră.


Observatorii alegerilor europene din Slovacia, care s-au desfășurat sâmbătă, estimează o prezență la vot de 20% care, deși redusă, este superioară celei de 13% înregistrată în 2014. Aceasta țară a avut cea mai mică prezență la vot la fiecare alegeri europarlamentare după ce a aderat la Uniunea Europeană, în anul 2004.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 0.948 secunde