Președintele Ungariei a demisionat

290
Președintele Ungariei a demisionat - palschmitt-1333377118.jpg
Președintele Ungariei, Pal Schmitt, a demisionat, pe fondul scandalului privind retragerea titlului de doctor, informează MTI.

Schmitt, care a fost ales în 2010 în funcția de șef al statului ungar, a anunțat astăzi că demisionează "din cauza unei probleme personale", relatează Huffington Post. Politicianul și-a pierdut, joia trecută, titlul de doctor după ce s-a aflat că teza lui despre istoria Jocurilor Olimpice, redactată în 1992, a fost copiată de la alți doi autori.

"Constituția Ungariei, pe care am semnat-o, spune că președintele exprimă unitatea națiunii. Această prevedere înseamnă că, în situația actuală, când problemele mele personale dezbină națiunea mea iubită și nu o unesc, este datoria mea să îmi închei activitatea și să demisionez din mandatul de președinte", a declarat Schmitt în Parlament, potrivit Euronews.

Fost atlet și fost președinte al Comitetului Național Olimpic, Schmitt, în vârstă de 69 de ani, argumentase până acum că acuzațiile de plagiat care îl vizează nu au nicio legătură cu activitatea sa de șef al statului. Într-un interviu acordat postului public de televiziune MTV, Pal Schmitt s-a declarat dezamăgit de decizia Universității Semmelweis din Budapesta de a-i retrage titlul de doctor în mare viteză, fără a-l consulta și pe el în legătură cu acea lucrare. "Am scris teza de doctorat prezentând toate cunoștințele pe care le aveam. A fost o treabă corectă, am fost ca oricare alt student", a explicat președintele în interviul acordat postului MTV, citat de Portfolio.hu. "Conștiința mea este împăcată", a adăugat maghiarul, care a subliniat că și-a citat sursele în lucrarea de doctorat.

Acuzațiile de plagiat au apărut în luna ianuarie a acestui an, când săptămânalul HVG a prezentat mai multe fragmente din teza de doctorat a lui Pal Schmitt, care erau traduse din textele altor autori și prezent. În total, 180 dintre cele 215 pagini ale tezei lui Pal Schmitt au fost acuzate de plagiat, iar Senatul Universității Semmelweis din Budapesta a decis, săptămâna trecută, când Schmitt era la summitul de securitate de la Seul, să-i retragă acestuia titlul de doctor.

Pal Schmitt este primul președinte demisionar al Ungariei democrate, notează Bloomberg. Laszlo Kover, președintele Parlamentului maghiar, va prelua interimatul, până ce legislativul de la Budapesta va desemna un succesor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 06 Februarie 2012
Stire din Politică-Administrație : BOC și-a dat DEMISIA
Luni, 06 Februarie 2012
Stire din Politică-Administrație : Premierul Emil Boc, gata de demisie
Sâmbătă, 04 Februarie 2012
Stire din Politică-Administrație : Teo Trandafir a demisionat din Parlament
Pagina a fost generata in 2.4539 secunde