Președintele Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Bruxelles

130
Președintele Klaus Iohannis, la Summitul NATO de la Bruxelles - bruxelles-1531144330.jpg
Președintele Klaus Iohannis va participa miercuri și joi la Summitul Alianței Nord-Atlantice, care va avea loc la Bruxelles.


Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, programul va include o reuniune a Consiliului Nord-Atlantic, o întâlnire de lucru a liderilor aliați, precum și o reuniune în formatul Misiunii Resolute Support din Afganistan.


De asemenea, pentru prima dată, la cel mai înalt nivel aliat, va fi organizată o reuniune distinctă, dedicată evoluțiilor de securitate din regiunea Marii Negre, cu participarea Georgiei și Ucrainei.


Administrația Prezidențială precizează că pe agenda Summitului NATO se vor regăsi teme extrem de importante. Astfel, va fi abordat procesul de adaptare a Alianței la realitățile mediului actual de securitate, context în care se vor stabili direcțiile principale de acțiune pentru perioada următoare. Totodată, va avea loc un schimb de vederi privind stadiul implementării măsurilor strategice decise la summiturile aliate anterioare din Țara Galilor (din 2014) și din Polonia (din 2016).


"Se creează, așadar, cadrul pentru dezbaterea modalităților de întărire a posturii NATO de apărare și descurajare, de sporire a capacității Alianței de proiectare a stabilității în vecinătatea sa, precum și a perspectivelor de consolidare a cooperării NATO cu Uniunea Europeană, de o manieră complementară. Reuniunea comună a Consiliului Nord-Atlantic dedicată securității la Marea Neagră, cu participarea Georgiei și Ucrainei, va oferi un prilej pentru discuții aplicate privind evoluțiile situației de securitate din regiune, precum și de reafirmare a sprijinului NATO pentru cei doi parteneri. De asemenea, vor fi supuse atenției șefilor de stat și de guvern adaptarea structurii de comandă a NATO la noul mediu de securitate, dezvoltarea capacității de reacție a forțelor aliate și facilitarea mobilității acestora în Europa", se arată în comunicatul Administrației Prezidențiale.


Și combaterea terorismului și sprijinul pentru partenerii sudici va reprezenta un subiect important pe agenda Summitului NATO.


Sursă: Agerpres




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.8174 secunde