Președintele Iohannis, despre relația cu Rusia: "Este nevoie de o abordare clară și unitară"
179
Articole de la același autor
Constănțenii, sătui de promisiunile legate de Parcul Arheologic. Ce explicații are primarul Decebal Făgădău
28 August 2017
Vești importante pentru tinerii constănțeni fără locuință. Primăria construiește un bloc ANL în Palazu Mare
03 August 2017
Președintele Klaus Iohannis a declarat, ieri, că în relația cu Rusia este nevoie de o abordare clară și unitară.
Declarația a fost făcută, la Cotroceni, la întâlnirea cu ambasadorii și consulii români acreditați în străinătate, care în aceste zile sunt prezenți la București la Reuniunea Anuală a Diplomației Române.
Totodată, șeful statului a arătat că România continuă politica de sprijin privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
"În ceea ce privește vecinătatea ime-diată, vă reamintesc prioritatea permanentă a României, pe care o reprezintă dezvoltarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, o temă complicată. Vom continua politica de sprijin al drumului european al Chișinăului, inclusiv prin consolidarea instituțiilor democratice, proiectele bilaterale de interconectare strategică și cele cu beneficii directe pentru cetățenii din Moldova. Acest efort al României va fi dezvoltat, ca și până acum, pe baza asumării sincere și a implementării de către Guvernul Republicii Moldova a reformelor cheie de care este nevoie", a adăugat Iohannis.
Potrivit acestuia, sprijinirea integrării europene și euroatlantice pentru statele din Balcanii de Vest, cât și cooperarea cu aceste state vor trebui să fie priorități ale acțiunii diplomatice a României.
De asemenea, șeful statutului a mai precizat că pe agenda politicii externe se va afla și continuarea dezvoltării relației strategice cu Ucraina.
"Totodată, ar fi bine să fim mai activi în Asia Centrală și în Orientul Mijlociu, mai ales pe dimensiunea economică, dar nu numai. În același timp, reamintesc necesitatea ca diplomația română să fie mai activă în promovarea relațiilor economice cu statele din Asia, America Latină și Africa", a conchis Iohannis.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Miercuri, 23 August 2017
Miercuri, 16 August 2017
Miercuri, 02 August 2017
Vineri, 28 Iulie 2017
Joi, 27 Iulie 2017
Joi, 20 Iulie 2017
Vineri, 18 August 2017
Marţi, 15 August 2017
Sâmbătă, 22 Iulie 2017