Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Premierul Viorica Dăncilă, anunț pentru pensionari. Decizia vizează medicamentele compensate

Ştire online publicată Miercuri, 18 Iulie 2018. Autor: Carmen MOCANU
Premierul Viorica Dăncilă a anunțat, ieri, că plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente compensate cu 90% va fi majorat la 990 de lei. Decizia a fost luată după ce mulți oameni nu au mai putut beneficia de această măsură după ce le-au crescut pensiile.

„Vom majora plafonul veniturilor până la care pensionarii pot beneficia de medicamente la costuri cât mai accesibile. Creștem de la 900 de lei la 990 de lei plafonul veniturilor până la care se acordă compensarea cu 90% a medicamentelor. Așadar, avem o creștere de 10%. Dorim ca pensionarii care au beneficiat de o nouă majorare a pensiilor începând cu 1 iulie să-și păstreze acest drept, și anume accesul la medicamente compensate”, a spus Viorica Dăncilă la începutul ședinței de Guvern.

Anunțul vine după ce creșterea pensiilor a făcut ca mulți oameni să nu mai beneficieze de medicamente compensate cu 90%, pentru că le-au crescut pensiile peste plafonul de 900 de lei.

Măsura a stârnit furia medicilor de familie, care le-au reproșat autorităților că nu i-au informat pe pensionarii cu pensii de peste 900 de lei că vor beneficia de medicamente compensate doar în proporție de 50%. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 1.107 secunde