Prefectura anunță a treia ediție a Caravanei Integrării Europene

236
Instituția Prefectului Județului Constanța va organiza, în parteneriat cu Asociația Comunelor din România, Caravana Integrării Europene. Ediția de anul acesta este a treia și se va desfășura în perioada 5 – 30 noiembrie, obiectivul evenimentului fiind de a intra în dialog cu reprezentanți ai autorității publice locale din comunele din județ, ulterior integrării în Uniunea Europeană.
La deplasările în județ, în cadrul întâlnirilor din cele opt localități selectate, vor fi prezenți și reprezentanți ai instituțiilor publice ca Agenția de Protecție a Mediului, Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură, Inspectoratul Teritorial de Muncă. De menționat sunt cele șase teme care vor fi abordate în contextul Caravanei Integrării Europene: oportunități oferite de bănci pentru cofinanțarea proiectelor, implementarea proiectelor agricole în comune, normele în ceea ce privește protecția mediului, normele în turism și încurajarea agroturismului, normele sanitar veterinare și incluziunea socială pentru categoriile defavorizate. Conform declarațiilor subprefectului Adrian Nicolaescu, "intenția acestui program este aceea de a crea perspectiva unui dialog deschis, în care să vorbim despre norme și oportunități, despre modul în care se fac proiectele pentru fondurile structurale, dar și despre cum se pot implementa politicile agricole în comune".
La întâlnirile dintre reprezentanții Prefecturii Constanța și ai Asociației Comunelor din România cu administrațiile publice locale vor participa atât locuitorii comunelor interesați de subiect, precum și agenții economici. Printre localitățile aflate în traseul caravanei se numără Târgușor, Independența, Deleni, Lumina și Tuzla.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2023 secunde