Prefectul Ioan Albu a luat măsuri pentru fluidizarea traficului către silozurile din port
269
Articole de la același autor
Prefectul județului Constanța, Ioan Albu, a convocat, recent, în ședință la Sala Ovală a Palatului Administrativ, toți factorii responsabili cu fluidizarea traficului utilajelor de mare tonaj care transportă cereale către silozurile din Portul Constanța.
La discuții, au participat subprefecții județului, Mustafa Levent Accoium și Dumitru Jeacă, alături de reprezentanți ai Ministerului Agriculturii, Direcției Agricole, Administrației Porturilor Maritime, Inspectoratului de Poliție Județean, CNAIR, Drumurilor Județene și ISU "Dobrogea", precum și producători agricoli.
În cadrul întâlnirii, s-au adus în discuție probleme legate de timpii mari de așteptare pentru accesul la silozurile din port, depășirea capacității maxime admise și nerespectarea regulilor de circulație în incinta Portului Constanța și cu precădere în sensurile giratorii dinaintea porților de acces.
Reprezentanții ISU "Dobrogea" au tras un semnal de alarmă cu privire la incendierile necontrolate ale vegetației uscate situate în imediata vecinătate a culturilor agricole. La rândul lor, autoritățile portuare au precizat că, pentru o cât mai bună organizare a traficului rutier la intrarea în Portul Constanța, în zona Porților de acces 7 și 10 vor fi montate aparate radar.
În același timp, s-a întocmit un plan de acces în port valabil pe perioada campaniei agricole astfel încât autotrenurile încărcate cu cereale vor intra numai pe la Poarta 9 și vor ieși pe la Poarta 7, cele cu mărfuri generale urmând a avea acces doar pe la Poarta 7. În același timp, producătorii agricoli au fost avertizați că riscă aspre sancțiuni dacă vor proceda la incendierea necontrolată a miriștilor.
La final, prefectul județului Constanța, Ioan Albu, a făcut apel la respectarea legislației și la o cât mai bună colaborare între instituțiile statului și firmele private.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 10 Iulie 2017
Vineri, 07 Iulie 2017
Miercuri, 05 Iulie 2017
Vineri, 14 Iulie 2017
Miercuri, 12 Iulie 2017
Marţi, 11 Iulie 2017
Joi, 06 Iulie 2017
Miercuri, 21 Iunie 2017
Sâmbătă, 27 Mai 2017
Marţi, 16 Mai 2017