Poșta Română extinde monitorizarea în sistem Track&Trace a trimiterilor de colete

175
Poșta Română extinde monitorizarea în sistem Track&Trace a trimiterilor de colete - coleteinternationalecuar-1554460845.jpg

Articole recomandate

Compania Națională Poșta Română introduce monitorizarea în sistem Track&Trace pentru trimiterile interne de colete poștale din serviciile - standard, valoare declarată, confirmare de primire și ramburs - depuse de către clienți, persoane fizice, la ghișeele oficiilor poștale informatizate din rețeaua poștală.


Prin introducerea acestei facilitați, pe de o parte se elimină completarea manuală de către clienți, persoane fizice, a formularelor premergătoare depunerii trimiterilor interne de colete poștale, la ghișeele poștale informatizate, iar pe de altă parte expeditorii își pot urmări statusul trimiterilor pe site-ul companiei www.posta-romana.ro.


Astfel, pentru expedierea unui volum redus de trimiteri interne de colete poștale (standard, valoare declarată, confirmare de primire și ramburs) se elimină obligativitatea completării de către client a formularelor poștale necesare expedierii acestora: buletin de expediție, confirmare de primire sau mandat ramburs. Aceste formalități vor fi îndeplinite de acum, direct de către salariații poștali de la ghișee, care vor solicita, verbal, clienților toate datele necesare expedierii trimiterilor. 


De asemenea, clienții persoane fizice și juridice, care doresc expedierea de trimiteri interne de colete poștale, indiferent de volum, își pot genera singuri, de acasă sau de la sediu, documentele necesare expedierii, utilizând aplicatia MyAWB, disponibilă pe site-ul companiei www.posta-romana.ro, prin parcurgerea celor 5 pași:


1. Creare cont în MyAWB;


2. Selectarea tipului de serviciu;


3. Completarea informațiilor solicitate;


4. Vizualizarea tarifului poștal aferent;


5. Generarea formularelor poștale necesare expedierii (AWB). 


Totodată, aplicația MyAWB pune la dispoziția clienților persoanejuridice și alte funcționalități precum acces baze de date proprii din care pot genera rapoarte și liste utile gestionării și/sau monitorizării expedițiilor. 


Extinderea sistemului de monitorizare Track&Trace pentru noi servicii poștale face parte dintr-un amplu program de modernizare și tehnologizare a proceselor din front și back office, astfel încât să aducem serviciile la standardele de calitate pe care suntem conștienți ca le doresc clienții noștri.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 10 Octombrie 2018
Stire din Social : Poșta Română. Serviciu nou - MyLetter
Vineri, 27 Aprilie 2018
Stire din Social : Poșta nu lucrează  pe data de 1 Mai
Pagina a fost generata in 0.4076 secunde