Ponta, despre creșterea pensiilor: "Dacă sunt bani, să-i dea de acum, să nu aștepte 2021, după alegeri"

423
Ponta, despre creșterea pensiilor:
Proiectul de lege privind creșterea pensiilor este "cea mai ticăloasă minciună", a declarat joi, într-o conferință de presă, la Tulcea, președintele Pro România, deputatul Victor Ponta.

"Proiectul propus de d-na Olguța Vasilescu este foarte frumos, este extraordinar. Vreau ca mamei mele să i se dubleze pensia. Cred că a muncit și că merită acest lucru. Problema este că vreau ca mama să primească acești bani și să nu vină cineva în 2021 să spună că nu erau bani", a afirmat Ponta.

Acesta și-a exprimat neîncrederea în proiectul de lege prezentat de ministrul Muncii, în contextul în care majorarea punctului de pensie va fi făcută în perioade preelectorale, iar bugetul de stat nu permite asemenea creșteri.

"De unde vor curge acești bani? Au fost suficient de cinici să spună că trebuie să-i voteze, dar, stați puțin, e vorba de banii României. Dacă nu-mi arăți unde sunt resursele și doar îi păcălești pe oameni, mi se pare cea mai ticăloasă minciună. În politică, există minciuni unele acceptabile, de înțeles, altele nu, iar asta e de neînțeles", a mai spus Victor Ponta.

Liderul Pro România a anunțat că, după depunerea proiectului de lege, parlamentarii formațiunii politice vor face un amendament pentru ca majorarea punctului de pensie să intre în vigoare la începutul anului viitor.

"Dacă sunt bani, să-i dea de acum, să nu aștepte 2021, după alegeri. Dacă răspunsul e că nu au bani, vă garantez, cu atât mai puțin vor fi bani în 2021. Subiectul pensiilor mi se pare mult prea delicat, mult prea personal, mult prea important nu doar pentru pensionari, ci și pentru noi, fiindcă ne interesează situația părinților noștri și situația noastră când ieșim la pensie, ca să-l folosești atât de cinic. Fiți atenți, dăm acum o lege care se aplică după alegeri, dacă ne votați tot pe noi. Asta e de un cinism pe care nu l-am mai întâlnit", a menționat Victor Ponta.

În conferința de presă, deputații Victor Ponta și Daniel Constantin au menționat că, la finele săptămânii viitoare, la București va avea loc primul congres în cadrul căruia vor fi adoptate structura de conducere, noul statut și agenda politică, ultimul document menționat urmând să aibă nominalizați responsabili pentru fiecare domeniu.

Liderii Pro România au anunțat totodată că partidul nu are structuri în Covasna, Harghita și Teleorman.

Organizația tulceană a Pro România a fost reprezentată de directoarea Direcției de Asistență și Protecție Socială din cadrul Primăriei municipiului Tulcea, Ștefana Zibileanu, care a afirmat că echipa sa numără 45 de persoane. 


sursa: Agerpres


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 09 Octombrie 2018
Stire din Social : Toate pensiile vor fi virate pe card
Sâmbătă, 22 Septembrie 2018
Stire din Social : Când pot fi recalculate pensiile
Pagina a fost generata in 0.528 secunde