Poliția, anunț de ultimă oră despre copila de 13 ani, dată dispărută

181
Poliția, anunț de ultimă oră despre copila de 13 ani, dată dispărută - 646x404-1574602062.jpg
Fata în vârstă de 13 ani, dispărută sâmbătă seara de la un centru de primire minori din municipiul Slatina, a fost găsită duminică în Caracal, localitate în care minora a locuit până săptămâna trecută.

"Minora de 13 ani plecată dintr-un centru de protecție socială din municipiul Slatina a fost găsită pe raza municipiului Caracal", au anunțat duminică, reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt.

Ea a fost găsită de polițiști în jurul orei 14,00 și a spus că nu a fost victima vreunei infracțiuni.

O fată în vârstă de 13 ani, din Caracal, beneficiară a măsurii de protecție socială la un centru de zi din Slatina, a fost dată dispărută după ce sâmbătă seara a părăsit centrul fără acordul personalului și nu s-a întors.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Olt, este pentru prima dată când minora a părăsit centrul fără a reveni.

Minora se afla sub măsură de protecție la centrul de minori din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt începând de săptămâna trecută, în urma unei sesizări de la autoritățile din Caracal. Sesizarea ar fi fost formulată pe motiv că minora ar fi rămas singură acasă, mama ei fiind plecată în Spania.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.835 secunde