PNL va vota pentru ridicarea imunității Elenei Udrea

110
PNL va vota pentru ridicarea imunității Elenei Udrea - udrea-1445430828.jpg

Articole de la același autor

Partidul Național Liberal (PNL) a anunțat că va vota favorabil în Parlament cererile DNA privind încuviințarea reținerii și arestării preventive a unor parlamentari și că nu va face excepție nici în cazul fostului ministru Elena Udrea. 


"Partidul Național Liberal rămâne consecvent unei atitudini corecte pe care încearcă să o impună drept etalon în modul în care Parlamentul se raportează la cererile de ridicare a imunității venite din partea Justiției", se arată într-un comunicat transmis, miercuri, de PNL. 


Liberalii subliniază poziția politică "tranșantă" și "consecventă" de a vota favorabil cererile de acest fel adresate Parlamentului indiferent de numele persoanei în cauză sau de apartenența politică a acesteia. 


"Spre deosebire de PSD, PNL a votat favorabil solicitările DNA, chiar și atunci când a fost vorba de parlamentari liberali. PSD nu și-a respectat propria rezoluție privind criteriile de integritate și a făcut tot posibilul pentru ca senatorul social-democrat Dan Șova și, implicit, premierul Victor Ponta, să nu ajungă în fața unui judecător care să se pronunțe în cazul lor", se menționează în comunicat. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4637 secunde