Alina Gorghiu:

"PNL solicită alegeri anticipate"

150
1

Articole de la același autor

Copreședintele PNL Alina Gorghiu a declarat, ieri, în urma demisiei premierului Victor Ponta, că Partidul Național Liberal propune organizarea de alegeri anticipate.

"PNL a înțeles foarte clar că manifestarea de aseară este una împotriva neglijenței, aroganței, corupției din administrație. E categoric un avertisment puternic pe care cetățenii români, societatea civilă din România îl dă clasei politice, societății în ansamblul său. Nu e o surpriză pentru nimeni că astăzi PNL solicită alegeri anticipate. Solicităm asta încă din ianuarie 2015. Credem că azi cel mai rezonabil și mai echilibrat lucru și care vine în așteptarea solicitărilor societății civile nu e altceva decât soluția alegerilor anticipate printr-un acord politic", a declarat Alina Gorghiu.

Ea a menționat că acesta este mandatul cu care PNL merge la consultările cu șeful statului, iar "dacă există bunăvoință și puțin respect față de cetățean", printr-un acord politic se poate rezolva această criză. 

Comentează știrea

Mariana
7 noiembrie 2015
Gorghiu PNL alegeri qanticipate

D-na Deputat,Co-presedinte PNL si Dr.an drept dvs,aveti impresia ca lumea e chiar asa de proasta,credeti ca mai castigati alegerile cu Infractorul Boroianu Robert Aurel PNL C-ta propus pentru primar.Credeti ca mai merge cu lucru bine facut nemtesc.Cred ca ar fi bine sa va revizuiti si selecta membri de partid,ca Romania e supra saturat de Hotii de 26 de ani si de partide.Si dvs sa aveti respectul fata de cetatean ai raspunde cetatenului de rand,ca acolo va sta respectu,dreptatea si onestitate.Dar cred ca sunteti sudati ombilical an structura Mafiota cu toate partidele si hotii a-ti condribuit la devalizarea statului roman si distrugerea unei natiuni.Cred ca prietenul meu din Germania va furnizat cateva informati cu referire la acest mare infractor,mare Menengea de firme distruse si falimentate si IPJ si Parchetul C-ta an frunte cu Zeitele d-na Prc Adina Florea si Puiu Zarafina cred ca la comanda sau prin Av de performanta au fost ascunse si musamlizate furturile si fraudele si dvs vreti sa castigati redute la C-ta cu aceeste persoane specializate an frauda si spalare de bani.Constitutia romana e valabila pentru ei,SRI,DNA,Parchetul General,CSM,ANAF,MAI,IGPR nu mai vorbim de IPJ si Parchetul C-ta au informati precise de ani de zile dar ei adica, colectivul Gepeto au continua a frauda,spala bani,evaziune fiscala prin documente false si dvs ca partid sutineti si chiar si ai avansati si doriti sa fiti credibil an fata cetateanului.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 04 Noiembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : PNL ar vrea alegeri anticipate
Luni, 02 Noiembrie 2015
Stire din Politică-Administrație : Ion Popa: "Am retras moțiunea PNL"
Pagina a fost generata in 0.6197 secunde