€ 4.7231
£ 5.2496
$ 4.2103

Mai multe ştiri online:

PNL și USR au sesizat Curtea Constituțională. Care este motivul

Ştire online publicată Miercuri, 19 Decembrie 2018. Autor: Cuget Liber Online.
PNL și USR au sesizat, ieri, Curtea Constituțională în privința proiectului de aprobare a Ordonanței de Urgență a Guvernului 90/2018 referitoare la înființarea Secției de investigare a magistraților, au anunțat deputații Ioan Cupșa și Stelian Ion.

„PNL împreună cu USR am sesizat CCR pentru neconstituționalitatea legii de aprobare a Ordonanței de Urgență 90/2018. Acea ordonanță de urgență care privește Secția de investigare a infracțiunilor săvârșite de către magistrați. Avem motive atât cu privire la modul în care a fost adoptată această OUG, precum și modalitatea exactă în care au fost formulate textele normative din cuprinsul OUG. Ca o noutate am solicitat CCR să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu un număr de patru întrebări preliminarii, care, sperăm noi, odată trimise Curții Europene și Curtea Europeană pronunțându-se asupra acestor întrebări va lămuri pentru totdeauna pe fiecare dintre noi dacă raportul MCV, rapoartele din desfășurarea activității de monitorizare, control și verificare al nostru sunt obligatorii”, a afirmat deputatul liberal Ioan Cupșa, citat de Agerpres.

La rândul lui, deputatul USR Stelian Ion a precizat că partidul său consideră recomandările din rapoartele MCV obligatorii pentru România.

„Noi considerăm că aceste recomandări sunt obligatorii pentru România și CCR, indiferent că va sesiza sau nu va sesiza Curtea Europeană cu privire la această chestiune, va trebui să țină cont de practica sa anterioară și anume de Decizia 2 din 2012 în care a spus foarte clar că aceste recomandări din cadrul rapoartelor pe MCV ale Comisiei Europene sunt obligatorii. Mai mult, ne-am opus și USR și PNL și în Comisia Iordache și în plen, ori de câte ori s-a discutat despre instituirea acestei Secții speciale de anchetare a magistraților, pentru că, așa cum am văzut zilele trecute, ea a devenit un instrument de presiune asupra magistraților”, a explicat Stelian Ion.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8054 secunde