€ 4.7326
£ 5.2538
$ 4.2139

Mai multe ştiri online:

PNL îi cere președintelui CCR să sesizeze Comisia de la Veneția pentru Legile Justiției

Ştire online publicată Miercuri, 10 Ianuarie 2018. Autor: Carmen MOCANU
Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat, ieri, că liberalii au transmis o scrisoare președintelui Curții Constituționale a României (CCR), Valer Dorneanu, în care solicită sesizarea Comisiei de la Veneția privind Legile Justiției.


„Considerăm că, acum când sunt deduse judecății sesizări ale căror soluționare este vitală pentru deplina respectare a principiului separației și echilibrului puterilor în stat, în vederea realizării depline a rolului conferit Onoratei Curți de Constituția României și de lege, precum și pentru consolidarea democrației românești, este necesar să obțineți un punct de vedere al Comisiei de la Veneția, punct de vedere care va constitui un element de sprijin al activității de jurisdicție a Curții Constituționale”, se arată în scrisoare.


Liberalii adresează președintelui CCR, în scrisoarea semnată de liderii grupurilor parlamentare ale PNL, rugămintea de a solicita un punct de vedere al Comisiei prin Drept și Democrație (Comisia de la Veneția), arătând că aplicarea acestei proceduri este posibilă în conformitate cu modalitățile oficiale prin care poate fi cerut un punct de vedere al Comisiei și în baza colaborării sale cu alte Curți Constituționale Europene.


PNL solicită CCR sesizarea Comisiei de la Veneția înainte de a se pronunța asupra sesizărilor de neconstituționalitate primite, în acord cu solicitarea exprimată recent de secretarul general al comisiei, Thorbjorn Jagland.


Pe de altă parte, liberalii reamintesc, prin intermediul unui comunicat de presă, că PNL este singurul partid parlamentar care a depus sesizări privind neconstituționalitatea modificărilor aduse Legilor Justiției și că și Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat temeiuri de neconstituționalitate.


Potrivit PNL, modificările aduse Legilor Justiției reprezintă un atac direct la principiul separației și echilibrului puterilor în stat, realizat printr-o încălcare flagrantă a principiului colaborării loiale între autoritățile statului și prin nesocotirea procedurilor parlamentare de adoptare a legilor.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.6378 secunde