PLD o cere pe Mona Muscă înapoi, în partid

629
1
Liderul Consiliului Reprezentanților Naționali al PLD, Valeriu Stoica, a susținut, la Mamaia, că revenirea Monei Muscă în rândurile liberal-democraților este dorită, dar că ea așteaptă introducerea votului uninominal.
Liderul liberal-democrat a arătat însă că Mona Muscă are îndoieli în ceea ce privește întoarcerea în partid, o eventuală decizie în acest sens fiind condiționată de adoptarea Legii privind introducerea votului uninominal. Liderul PLD a mai spus că Mona Muscă așteaptă votul uninominal, singurul sistem care îi poate confirma sau nu dacă mai este dorită de electorat. Totodată, Stoica a subliniat că sondajele arată că ea nu și-a pierdut popularitatea în rândul electoratului.
Mona Muscă este primul politician care a fost considerat de către justiție colaborator al Securității ca poliție politică și tot primul politician care a demisionat din Parlament din acest motiv, deși, în această etapă, nu era obligată să renunțe la mandatul de deputat.

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
27 martie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2063 secunde