Petrecere pe cinste de "Ziua Recoltei" la Valu lui Traian

1156
Petrecere pe cinste de
Mii de persoane au fost, ieri, prezente la "Ziua Recoltei" de la Valu lui Traian, eveniment organizat de autoritățile locale.
În același timp, zeci de agricultori din comună și din județ, dar și din Bulgaria, au avut posibilitatea de a-și expune recolta pe dealul de la Valea Seacă unde a fost amenajată o locație specială pentru această acțiune.
Pe lângă gazda evenimentului, primarul comunei Valu lui Traian, Florin Mitroi, au fost alături colegi de partid, primari din alte localități ale județului Constanța, prefectul județului Claudiu Palaz, deputatul PDL Constantin Chirilă, dar și primarul din Kaynardja din Bulgaria, Liubev Sivev, cu care comuna derulează un proiect comun, acela de construire a unei piețe agroalimentare unde își vor vinde produsele și agricultorii bulgari.
Pe lângă faptul că au putut să facă diverse cumpărături, toți cei prezenți au fost serviți cu bere și mici.
În acest context, edilul din Valu lui Traian a ținut să precizeze că toată cheltuiala cu organizarea acestui eveniment s-a făcut cu fonduri obținute de la diverși sponsori.
"Mă bucur că putem fi împreună și să sărbătorim cum se cuvine Ziua Recoltei. Vreau să vă asigur că n-am cheltuit niciun ban din bugetul local, iar acest lucru se poate verifica. Banii au fost obținuți de la mai mulți sponsori cărora le mulțumesc", a declarat Florin Mitroi.
La rândul lui, prefectul Caudiu Palaz a spus că se bucură să fie alături de locuitorii comunei Valu lui Traian și că, ușile instituției pe care o reprezintă sunt mereu deschise dacă cineva are anumite probleme.
Pentru ca cei prezenți să se simtă cât mai bine, primarul Florin Mitroi a pregătit cu această ocazie și un spectacol de muzică populară.
Pe scenă au urcat rând pe rând, Steliana Sima, Ansamblul Doina, Trupa Albatros, Mariana Culda, Iancu Gana, Aidun, Mariana Edulescu, Ion Amititeloaie, Liliana Mitrana, Sorin Șuteu, Aurel Sava, Elena Giba și Gigi Luca.
În afară de spectacol, pe participanți i-a așteptat și alte surprize, cum ar fi diverse concursuri, precum și prezentarea unor rase rare de animale. Seara s-a încheiat cu un spectaculos foc de artificii.
"Este o inițiativă foarte bună a domnului primar de a organiza astfel de acțiuni. M-am obișnuit ca în fiecare an să vin aici și să-mi fac aprovizionarea cu legume și fructe pentru iarnă. Prețurile sunt mult mai mici decât în altă parte pentru că produsele sunt vândute direct de producători. Pe lângă asta, avem și ocazia de a vedea un frumos spectacol iar pe cei mici îi putem da în leagăne", a spus Tudora Mihai.
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea pe site-ul www.cugetliber.ro.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.9471 secunde