Petre Roman, la Parchetul General
Articole recomandate
Fostul premier Petre Roman s-a prezentat azi la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul "Mineriada din 13-15 iunie 1990". Procurorii militari îi vor aduce la cunoștință că este pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității.
La sfârșitul lunii octombrie, președintele Klaus Iohannis a semnat cererea de urmărire penală a lui Petre Roman, Gelu-Voican Voiculescu și a lui Victor Atanase Stănculescu, a anunțat Administrația Prezidențială, demersul având legătură cu anchetarea evenimentelor din 1990. Cei trei au deținut la acel moment funcții de conducere.
În acest dosar, fostul președinte Ion Iliescu a fost pus sub acuzare pentru infracțiuni contra umanității, constând în aceea că, în calitate de președinte al Consiliului Provizoriu de Uniune Naționala (CPUN), a decis reprimarea violentă a manifestației din Piața Universității prin declanșarea unui atac asupra populației civile în iunie 1990, urmat de aducerea minerilor din Valea Jiului în Capitală, scrie Agerpres.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Luni, 02 Februarie 2015
Joi, 29 Ianuarie 2015
Miercuri, 14 Ianuarie 2015
Marţi, 13 Ianuarie 2015
Joi, 22 Octombrie 2015
Joi, 28 August 2014
Miercuri, 27 August 2014