Pesediștii cer schimbarea lui Geoană de la șefia Senatului

433
Pesediștii cer schimbarea lui Geoană de la șefia Senatului - geoana-1320132502.jpg
Mai mulți membri PSD cer schimbarea lui Mircea Geoană de la șefia Senatului. Supărați că fostul lider PSD acționează în nume propriu și că aduce prejudicii de imagine partidului, senatorii au discutat subiectul cu Victor Ponta, informează Realitatea.net.

Nu numai intenția anunțată a lui Geoană de a candida din nou la prezidențiale i-a supărat pe social-democrați. Senatorii s-au făcut foc și pară și pentru că n-au fost anunțați de vizita lui Mircea Geoană în Statele Unite, conform Realitatea TV. Ei spun că, din moment ce deplasarea nu a fost aprobată de Biroul Permanent, Geoană nu are nicio calitate să reprezinte Senatul la Washington.

Un alt motiv de enervare pentru senatori a fost invitarea premierului Boc la Parlament, săptămâna trecută. Conducerea Senatului nu a aprobat o astfel de invitație, iar Mircea Geoană a făcut-o în nume propriu. Mai mult, el nu i-a informat pe senatori că premierul urmează să dea curs invitației, astfel încât în momentul în care a venit în Senat, șeful guvernului s-a trezit că nu are cu cine sta de vorbă.

În momentul în care se va întoarce din Statele Unite, Mircea Geoană va trebui să dea explicații în fața partidului pentru toate aceste fapte pe care colegii lui le consideră drept iresponsabile.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3486 secunde