Peremiștii visează la 20% la euro-parlamentare

331
1
Reprezentanții PRM, Valentin Dinescu și deputatul constănțean Gelil Eserghep, au depus, ieri, lista de candidați ai PRM la alegerile pentru Parlamentul European, afirmând că partidul din care fac parte mizează să trimită minimum șapte euro-parlamentari la Bruxelles, potrivit NewsIn.
"Mizăm să scoatem minimum șapte euro-parlamentari. Dacă alegerile vor fi corecte și vom reuși să eliminăm prostia aceea cu listele suplimentare, noi mizăm pe un scor de 18-20%", a declarat deputatul PRM Gelil Eserghep.
El a adăugat că PRM și-a ales candidații pe criteriul eficienței și pe principiul "echipa câștigătoare nu se schimbă".
"Nu avem nimic să le reproșăm. Activitatea lor de aproape doi ani este foarte bună, a fost analizată ieri de Biroul Permanent și aprobată", a mai afirmat deputatul PRM referindu-se la actualii euro-parlamentari ai partidului.
Cei cinci euro-candidați dați publicității marți sunt, de altfel, și reprezentanți în prezent ai partidului în Parlamentul comunitar și afiliați grupului politic recent constituit Identitate, Tradiție, Suveranitate. Pe următoarele locuri se află candidați desemnați de filialele județene ale PRM, în special foști senatori și deputați, așa cum a precizat liderul partidului, Corneliu Vadim Tudor. Este vorba, în ordine, de Nicolae Pătru (Vâlcea), Dan Nicolae Rahău (Constanța), Adrian Mărăcineanu (Prahova), Adrian Pășcuță (Timiș), Ion Stoica (viceprimarul orașului Buftea).

Comentează știrea

EscorteDinRomania.ro
6 aprilie 2015
EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi...

EscorteDinRomania.ro - Escorte Constanta, Escorte Cluj, Escorte Bucuresti, Escorte Iasi... www.EscorteDinRomania.ro -Escorte Constanta, Escorte Bucuresti, Escorte Brasov, Escorte Cluj, Escorte Iasi, Escorte Timisoara, Escorte Arad, Escorte Craiova, Escorte Targu Mures, Escorte Mures, Escorte Oradea, Escorte Satu Mare, Escorte Tulcea, Escorte Buzau, Escorte Pitesti... Lista detaliata pe judete pentru servicile de escorte din Romania si saloane de masaje erotice din Romania pe: www.EscorteDinRomania.ro escorte unice...

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4671 secunde