Daniel Constantin:

"Pensiile militarilor vor fi înghețate pe viață. O rușine pentru PSD-ALDE"

258

Articole de la același autor

Deputatul Daniel Constantin susține că ordonanța privind pensiile speciale este o rușine pentru guvernarea PSD - ALDE și că pensiile militarilor ar urma să fie înghețate pe viață.

"Modificarea cadrului legal afectează peste 150.000 de persoane, care nu fac parte din sistemul public de pensii, ci aparțin de bugetele ministerelor de resort. În prezent, baza de calcul actuală a pensiilor militare este de 65% și nu de 80%, așa cum eronat afirma ministrul Muncii, iar limitarea acestor pensii este la 85% și în niciun caz la 100%. Ce uită să mai spună Olguța Vasilescu este că militarii au contribuit suplimentar la pensia privată, instituită cu anul 1967, respectiv la pensia civilă obținută prin contributivitate, ca orice civil, pentru anii lucrați după pensionarea din armată", afirmă parlamentarul Daniel Constantin.

El a mai adăugat că PSD adâncește discrepanțele și disfuncționalitățile din sistem, continuând ce a făcut Guvernul Cioloș prin OUG 57/2016 care a pus generalii și chestorii ieșiți în rezervă înainte de 1 ianuarie 2016 în situația de a avea pensii mai mici decât propriii lor șoferi trecuți în rezervă după data respectivă.

În opinia lui Daniel Constantin, PSD vrea să introducă discriminarea, tăind doar militarilor în rezervă dreptul legal la creșterea pensiei, întrucât alinierea pensiilor la militari se face doar cu un procent din creșterea veniturilor personalului activ.

"Pensiile militarilor urmează să fie practic înghețate pe viață și să își piardă puterea de cumpărare gradual, an de an, urmând a intra sub nivelul pensiilor contributive, care vor continua să fie indexate an de an cu 50% din creșterea reală a câștigului salarial mediu", mai susține Daniel Constantin.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5367 secunde