PDL vrea să se lepede de Maria Stavrositu, PP-DD vrea să o cucerească

1117
9
PDL vrea să se lepede de Maria Stavrositu, PP-DD vrea să o cucerească - stavrosit-1350668575.jpg

Articole de la același autor

Deși ziua de 30 octombrie, data limită pentru depunerea candidaturilor la alegerile parlamentare din 9 decembrie se apropie cu repeziciune, unele formațiuni politice încă freamătă deoarece nu au candidați.


Pe plan local, doar USL-ul și-a făcut temele la timp, chiar dacă a fost nevoit să accepte și trei candidați de "import".

Dacă despre Manuela Mitrea care se află la finalizarea unui mandat de patru ani ca deputat de Constanța se poate spune că a fost adoptată deja de PSD Constanța, alți doi "intruși" veniți de la București vor fi prezentați constănțenilor pentru a fi aleși parlamentari.

Este vorba despre Mădălin Voicu care va candida pe Colegiul 10 din Constanța și Remus Cernea pe Colegiul 9 din Constanța.

Colegiul 9 cuprinde cartierele Palazu, Cireșica, Tic-Tac, Brotăcei, Anadolchioi, Stadion, Tăbăcărie, Faleză Nord și Tomis 2, iar Colegiul 10 are în componență cartierele Badea Cîrțan, Casa de Cultură, Brotăcei, Tomis 1, Centru 2, Centru 1, Peninsula.

Revenind la candidaturi, în timp ce USL și-a lansat deja pretendenții la fotoliile de parlamentari, celelalte două formațiuni politice locale mai importante, încă se află în negocieri. În acest sens, facem referire la Alianța România Dreaptă (ARD), ce cuprinde PDL, Noua Republică și Forța Civică și Partidul Poporului-Dan Diaconescu (PP-DD).

Așa cum era de așteptat, disputele locale din PDL Constanța nu au luat sfârșit nici măcar în al 12-lea ceas. Mai exact, lucrurile ar fi putut fi foarte clare, dacă membrii Biroului Permanent Județean nu ar fi respins candidatura actualului deputat Maria Stavrositu pentru un nou mandat. Decizia a nemulțumit-o pe parlamentară care susține că membrii BPJ Constanța nici măcar nu ar fi trebuit să supună la vot o astfel de decizie din moment ce conducerea centrală a PDL a decis că, actualii parlamentari își păstrează dreptul de preemțiune.

În acest context, Maria Stavrositu a formulat contestație la centru, însă președintele PDL Vasile Blaga evită să dea un răspuns sincer privind situația de la Constanța.

După amânări repetate a unui răspuns clar și concis referitor la situația deputatului constănțean, lucrurile rămân încă incerte în organizația de la malul mării. Cu alte cuvinte, încă se mai negociază, deoarece, din câte se pare, mai sunt și alți democrat-liberali care vor să renunțe la candidaturi ca semn de protest față de situația prin care trece Maria Stavrositu.

În altă ordine de idei, Maria Stavrositu a anunțat că, indiferent de decizia partidului va candida pentru un nou mandat pentru a-și duce la bun sfârșit toate proiectele politice începute.

Așadar, este posibil ca ea să accepte oferta celor de la PP-DD dacă nu cumva, va candida independent.

Surse din cadrul PP-DD Constanța au declarat că cei din conducerea centrală a partidului apreciază activitatea deputatului Maria Stavrositu pe care o consideră un om valoros, motiv pentru care i-au propus ca, în cazul în care PDL nu se răzgândește în privința candidaturii sale să candideze pe Colegiul 10 din partea PP-DD Constanța.

De altfel, acesta este și motivul pentru care nici PP-DD Constanța nu

și-a anunțat oficial echipa cu care va merge în fața electoratului. Și aici încă se mai negociază după ce unii dintre posibilii candidați au renunțat să mai intre în lupta electorală.

"Avem candidați pregătiți pentru toate colegiile. Totuși, cei de la nivel central ne-au rugat să nu ne grăbim. Așteptăm să vedem ce se întâmplă cu soarta deputatului Maria Stavrositu la PDL. Sperăm ca, până la urmă, să vină la noi dacă partidul pe care l-a reprezentat nu mai are nevoie de oameni valoroși și competenți", a declarat un membru al PP-DD.



Comentează știrea

Lite
20 octombrie 2012
O

Machidoanca proasta.

M*A*M*B*O
20 octombrie 2012
Căruța din Caracal

Dane eu înțeleg că la Caracal s-a răsturnat căruța cu proști ,dar nici chiar așa să-ți curgă balele după o makedoancă care după ce că e urâtă mai e și proastă !!. Nu-i frumos să aduni gunoaiele aruncate de alții !

fost
20 octombrie 2012
DE CE NU TE OPRESTI

ODATA, TI AM ZIS SA NU MAI FACI PROSTII SI ELIMINARI IN ECHIPA TA, CAT CREDEAI CA O SA MAI TINA. GUVERNAREA A PICAT DIN CAUZA TA. FII DEMNA SI REALIZEAZA MACAR IN ULTIMUL MINUT. CHIRU SI A FACUT O ECHIPA CARE CRESTE DE LA ZI LA ZI, CHIAR SI TINERETUL. DE CE NU CAUTI CALEA DIALOGULUI SI SA-TI RECUNOSTI VINA???

Andu
20 octombrie 2012
Chirule, nu mai sta pe net

Chirule, nu mai posta comentarii, ca ai pierdut batalia cu toate maimutzarelile tale. Aia de la centru s-au saturat de fitzele si prostiile tale si de prietenia ta cu pesedistii. Le-ai alungat toti oamenii buni din partid, primari, parlamentari, oameni pe care-i duce capu, nu ca tine. In loc sa trimiti mesaje pe la toate articolelel mai bine pune mana si fa-ti dracu bagaju ca nu mai merge cu lugu-lugu si tranca-tranca!

Vasilica
20 octombrie 2012
Sa plece din PDL!

Sunt membru PDL si stiu ca Maria Stavrositu si-a batut joc de partid, si-a urmarit propriu interes si a blocat orice initiativa a persoanelor din partid pe care ea nu le agrea. La locale a sustinut alt candidat, nu pe cel al PDL/ului.

POPA
20 octombrie 2012
Te lepezi de Satan ?

Blaga este intrebat de preotul de serviciu : - te lepezi de Satan ? la care Blaga raaspunde : - ma lepad de Satan... Totul se repeta de 3 ori... Cine este Satan ?... il intreaba domnul Blaga pe domnul Popa. La care Popa ii spune, Maria Stavrositu de la PDL Constanta...

doina
20 octombrie 2012
Bunul Simt la romani ... nota 1

Nu sunt partinitoare, dar se vede ca toate comentariile sunt tendentioase. Nu fac parte din nici un partid si nici simpatizant nu sunt fata de nici unul, dar consider ca toate au o masura, iar aceasta a fost intrecuta. Bunul simt al romanilor este la nivel de corigenta. Atat timp cat nu cunosti un om nu arunca cu noroi. Un proverb spune ca ce tie nu-ti place, altuia nu face!!! Multi aveti copii. Ce ar zice copiii vostri daca ar citi asa jigniri despre voi, ce care ati ramas corigenti la ... bun simt? Politica se face in mod elegant. Dar romanii nu au invatat lectia democratiei ... Credeti ca acum e mai bine? Va inselati! O sa ajungem sa ne fie teama si sa respiram. Deja acest lucru se simte in multe institutii. Frica e cuvantul de ordine. Si romanilor le e teama ... pentru ca traim vremuri grele. Ne intoarcem in multe institutii la timpurile de acum 50 de ani. Pacat ... Nu vrem sa evoluam! Devenim o masa manevrabila! Prostia se plateste. Si noi o platim din plin atata timp cat oportunistii, frustratii, iubitorii de putere sunt cei ce conduc ...

De cât timp va fi nevoie pentru a merge pe stradă fără teama că am putea fi atacați în orice moment de maidanezi? Deși întrebarea este pe buzele majorității constănțenilor, un răspuns clar s-ar părea că nu va fi dat prea curând.
21 octombrie 2012
De cât timp va fi nevoie pentru a merge pe stradă fără teama că am putea fi atacați în orice moment de maidanezi? Deși întrebarea este pe buzele majorității constănțenilor, un răspuns clar s-ar părea că nu va fi dat prea curând.

De cât timp va fi nevoie pentru a merge pe stradă fără teama că am putea fi atacați în orice moment de maidanezi? Deși întrebarea este pe buzele majorității constănțenilor, un răspuns clar s-ar părea că nu va fi dat prea curând.

sever
27 octombrie 2012
oita blonda

total de acord cu ur 1.mult timp le trebuiesc astora sa priceapa cine este valabil si cine nu.marea intrebare este cum a ajuns incompetenta asta sa ocupe atata timp functii pt care este nevoie de un minim de competenta?Ea si-a ajuns telul,dar cei care au ridicat-o sunt marii responsabili.Toti niste hahalere.

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 17 Octombrie 2012
Stire din Politică-Administrație : Maria Stavrositu, delegat la Congresul PPE
Pagina a fost generata in 2.2483 secunde