PDL susține că are cea mai bună echipă pentru Parlamentul European

297
2

Articole de la același autor

Au mai rămas câteva zile până la alegerile europarlamentare ce vor avea loc în România pe 25 Mai. În urma acestor alegeri, România îi va desemna pe cei 32 de parlamentari care vor reprezenta țara în Parlamentul European timp de cinci ani. În ceea ce privește ordinea pe buletinele de vot, conform tragerii la sorți, PDL ocupă prima poziție pentru alegerile europarlamentare. Reprezentanții PDL consideră că au cea mai bună echipă pentru Parlamentul European, lista fiind deschisă de europarlamentari renumiți.

Theodor Stolojan este doctor în economie, premier al României la începutul anilor ’90 și o personalitate politică marcantă a ultimelor decenii. El activează în Parlamentul European începând cu anul 2009.

Ca raportor al Parlamentului European, a pus în centrul programului european 2014-2020, de cooperare fiscală a statelor membre, combaterea evaziunii, fraudei și a planificării fiscale agresive, din cauza cărora România pierde anual miliarde de euro la bugetul țării. A contribuit la elaborarea legislației europene care să prevină o nouă criză economică și financiară, precum și la aplicarea Semestrului European pentru coordonarea politicilor economice și fiscale ale statelor membre. A susținut și promovat suportarea din bani europeni a reparațiilor la infrastructura distrusă de inundații în Sud-Estul României.

Pentru următoarea legislatură, și-a propus trei obiective strategice: susținerea și promovarea intereselor românilor și ale României, susținerea parcursului european al Republicii Moldova și dezvoltarea integrării europene.

Monica Macovei este europarlamentar din partea PDL din anul 2009 și are 40 de rapoarte votate ca Raportor al Parlamentului European, mai mult decât toți cei 16 europarlamentari din PSD și PNL la un loc, fiind astfel cel mai eficient europarlamentar român. Rapoartele, adică legi scrise, negociate și adoptate, reprezintă cea mai importantă activitate din PE. Monica Macovei a fost premiată pentru activitate la categoria "Justiție și Libertăți Civile" în 2012. Ea a lucrat și finalizat Directiva privind confiscarea bunurilor provenite din infracțiuni, care prevede, între altele, confiscarea extinsă a averilor nejustificate ale celor condamnați penal și a bunurilor puse pe numele unor rude sau prieteni. Monica Macovei este inițiatoarea Rezoluției Anticorupție adoptată de Parlamentul European.

Traian Ungureanu este scriitor, autor a șase cărți și peste o mie de materiale publicate. El și-a făcut un obiectiv al mandatului început în 2009 din a lupta pentru tratamentul nediscriminatoriu al muncitorilor români în statele membre ale Uniunii Europene. A avut inițiativa decisivă pentru accesarea sumei de trei milioane de euro în folosul românilor disponibilizați de Nokia, la Jucu. A abordat teme referitoare la probleme cu impact direct asupra siguranței României și a relațiilor cu vecinii săi estici, respectul democrației și statului de drept și organizarea de alegeri libere și corecte, a promovat o politică ambițioasă și coerentă pentru granița de est a României și, implicit, a Uniunii Europene, o politică în măsură să reziste presiunilor exercitate de Rusia în această zonă.

Marian Jean Marinescu este vicepreședinte al grupului PPE din Parlamentul European, cel mai puternic grup parlamentar. A fost desemnat europarlamentarul român cu cea mai bună activitate și a primit titlul de "Europarlamentarul Anului 2014" la categoria cercetare și inovare. A contribuit decisiv la extinderea perioadei acordate României pentru a folosi fondurile europene, ceea ce aduce noi proiecte, locuri de muncă și dezvoltare locală. Marian Jean Marinescu a introdus pe harta rețelelor de transport europene trasee noi de autostradă și cale ferată care conectează toate regiunile României cu Europa. Marian Jean Marinescu a condus grupul de lucru al PPE în care s-au decis bugetul UE, politicile de coeziune și politica agricolă comună 2014-2020: programe europene, dezvoltare regională, creșterea subvenției pentru fermieri.

Comentează știrea

hasotti
21 mai 2014
repros

la 75 de ani, sigur e cel mai bun. Orice produs expira.

nelu
23 mai 2014
pdl

aceeasi gasca de golani chititi pe cei 18000 euro castigati fara munca !!!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4533 secunde