PD nu va contesta votul uninominal pentru alegerea președinților de CJ

300
Democrații nu vor contesta la Curtea Constituțională proiectul de lege privind introducerea votului uninominal la alegerea președinților de Consilii Județene, lăsându-l pe Traian Băsescu să inițieze această procedură, a anunțat, ieri, președintele PD Emil Boc.
"Am înțeles din declarațiile publice ale președintelui Traian Băsescu că instituția prezidențială are în vedere verificarea constituționalității și retrimiterea la Parlament a proiectului de lege", a explicat Boc, la finalul Biroului Permanent Național al PD. 
Democrații renunță astfel la ideea de a ataca proiectul la Curtea Constituțională așa cum anunțaseră imediat după ce Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament pentru introducerea votului uninominal atât la alegerea deputaților și a senatorilor, cât și pentru alegerea președinților de Consilii Județene.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.03 secunde