PD Constanța a început pregătirile pentru alegerile europarlamentare

693
Biroul Permanent al Organizației Municipale Constanța a PD a arătat sâmbătă, în cadrul consiliului de coordonare locală, situația activității susținute în perioada aprilie – octombrie 2007 și a prezentat calendarul electoral pentru alegerile europarlamentare.

Din prezidiu au făcut parte Remus Macovei, secretar general al Organizației Municipale a PD, Doina Băsescu, președinte al Organizației de Femei Con-stanța, Dănuț Moisoiu, Mircea Banias, Narciz Amza și Alexandru Marin, președinte al Organizației de Tineret. Ședința, coordonată de președintele PD, Laurențiu Mironescu, a reunit 194 de invitați și a avut drept subiect central, pe lângă prezen-tarea acțiunilor susținute în perioada aprilie - octombrie 2007 de către conducerea organizației, campania pentru alegerile europarlamentare.
Mai puțin interesat de ideile susținute de colegii săi de prezidiu, vizavi de viitorii europarlamentari, a părut să fie Dănuț Moisoiu, președintele executiv al organizației municipale, fapt pentru care a butonat nonșalant tastele gălăgioase
ale telefonului mobil în timpul discursurilor.
Dintre acțiunile organizației municipale Constanța, Mironescu a ținut să le amintească pe acelea legate de "rușinosul demers al demiterii președintelui", atunci când democrați l-au susținut pe șeful statului, fiind prezenți, de altfel, la toate mitingurile pro Băsescu.
În ceea ce privește alegerile euro-parlamentare, s-a discutat despre intenția democraților de a rezolva problema absenteismul la urne, dar și despre dorința de a iniția o campanie "desfășurată pe idei și principii politice, pe programe propriu zise", așa cum a afirmat Laurențiu Mironescu. Deputatul a ținut să menționeze că obiectivul PD Constanța este de a obține peste 80.000 de voturi la europarlamen-tare. Cele opt echipe desemnate la nivel de cartier în Constanța în cadrul campaniei vor fi coordonate de Claudiu Stratulat, Victoraș Gheorghe, Nicolae Sandu, Mădălina Popa, Ion Bălan, Mircea Banias, Silviu Matei și Narciz Amza.
Mironescu a numit punctual și acțiunile ce urmează a fi susținute până la data de 25 noiembrie, când vor avea loc alegerile pentru PE. În acest sens vor fi stabiliți reprezentanții PD în secțiile de votare, va fi monitorizată distribuirea de materiale electorale și va fi organizată o conferință de presă pentru a populariza candidații democrați.
Deputatul a precizat că, la nivel național, încă nu s-a stabilit exact calendarul activităților desfășurate pentru europarlamentare, iar conferința de popularizare a candidaților PD la PE va avea loc la Constanța abia pe data de 18 noiembrie. Motivul invocat a fost că nu s-a putut găsi un spațiu adecvat care să fie disponibil mai devreme pentru un eveniment de o asemenea amploare. Întrebat dacă locul 15 din lista candidaților la Parlamentul European este eligibil – acesta fiind ocupat de Adrian Manole, Mironescu a răspuns pozitiv.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2003 secunde