Partidul Poporului și-a propus să ia 20% la alegerile parlamentare, la Constanța

1062
11
Partidul Poporului și-a propus să ia 20% la alegerile parlamentare, la Constanța - ppdd-1351891201.jpg
Campania electorală pentru ale-gerile din 9 decembrie se apropie cu repeziciune, motiv pentru care parti-dele politice își prezintă candidații. 


După ce Alianța România Dreaptă (ARD) a organizat prima întâlnire cu presa în care s-au prezentat trei dintre candidați, vineri, cei de la Partidul Poporului Dan Diaconescu (PP-DD) au ieșit și ei la rampă cu oamenii care vor încerca să adune cât mai multe voturi pentru a ajunge în Parlament.

Așadar, echipa PP-DD Constanța care se va prezenta în decembrie în fața electoratului este următoarea: pentru Camera Deputaților, pe Colegiul 1 candidat va fi Mihai Tararache (jurist), Colegiul 2 - Stelică Murariu (actor), Colegiul 3 - Răzvan Condurățeanu (jurist), Colegiul 4 - Dumitru Bocai (inginer), Colegiul 5 - Emanuela Gavrilă (jurist), Colegiul 6 - Nicolae Șandru (inginer), Colegiul 7 - Mircea Stoian (economist), Colegiul 8 - George Popescu (economist), Colegiul 9 - Gheorghe Slabu (om de afaceri), Colegiul 10- Nicoleta Ploscaru (manager). La Senat, pe Colegiul 1 - Gabriel Candindatu (inginer), Colegiul 2 - Marian Vasiliev (jur-nalist), Colegiul 3 - Sali Negiat (economist) și Colegiul 4 - Maria Stavrositu (profesor). 

Înainte de a-și face câte o scurtă prezentare, în cadrul întâlnirii de la sediul partidului, toți candidații prezenți au primit carnetele de partid care demonstrează că sunt membri ai PP-DD.

"Suntem hotărâți să tăiem picioarele scurte ale minciunilor pe care le trăim de 22 de ani. Suntem hotărâți să schimbăm destinele românilor deoarece, principiile democrației au fost de prea multe ori încălcate în toți acești ani", a spus președintele Organizației Județene a PP-DD Constanța, Gheorghe Slabu.

El a mai precizat că partidul pe care îl reprezintă are soluții pertinente, platforma-program a PP-DD urmând să fie prezentată într-o viitoare conferință de presă.

În cadrul discuțiilor, cei mai mulți dintre candidați au ținut să precizeze că au fost foarte bine primiți în echipa PP-DD de la Constanța.

"Am găsit aici, o echipă dornică de muncă, am găsit o atmosferă prietenoasă. Mă simt ca într-o familie", a spus deputatul Maria Stavrositu, candidat pe Colegiul 4 Senat.

Ea a mai ținut să precizeze vizavi de situația în care se află, respectiv, a contestării candidaturii, că are dovada că există oameni care se tem de ea.

"Am fost citată la Tribunal unde am întâmpinat o situație cel puțin bizară. Cu greu am reușit să ajung atât eu cât și avocata mea în sala de judecată la timp. Aproape că am fost obstrucționată. Toate aceste încercări de a mă opri să candidez demon-strează că acești iepuri sunt foarte fricoși și se tem de candidatura mea", a spus Maria Stavrositu. 

La rândul lui, fostul primar de la Ovidiu, Dumitru Bocai, a ținut să spună că se simte foarte onorat că a fost primit în acest partid după ce a plecat din PDL. 

Una peste alta, în mare parte candidații au spus că se simt mândri că fac parte din PP-DD, un partid pe care ei îl consideră că dă speranță românilor în viitor. Printre altele, ei au mai adăugat că sunt siguri că echipa de la Constanța va face o figură frumoasă la alegerile parlamentare.

"Ne-am propus ca în județul Constanța să luăm 20 %", a spus președintele PP-DD Constanța, Gheorghe Slabu.



Comentează știrea

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
cioclu_rosu1
20 noiembrie 2012
"fostul ospătar" din Eforie s-a mutat la Constanța și candidează în "Colegiul 4 la Senat pentru PD-L Constanța alături de Mircea Banias fost Președinte PD-L Constanța"

Votez "Colegiu nr.4 Senat" : pe constănțeanca Maria Stavrositu (PPDD)

11 comentarii. Pagina 2 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4326 secunde