"Parlamentul European", în premieră în limba română

353
De curând, a apărut și în limba română o lucrare de referință despre Parlamentul European. Cartea, aflată la a șasea ediție și tradusă pentru prima dată în limba română, este scrisă de Richard Corbett, Francis Jacobs și Michael Shackleton. Lucrarea este considerată în prezent un ghid de referință al singurei instituții din Uniunea Europeană aleasă prin vot direct și prezintă modul de funcționare a Parlamentului, impactul pe care evenimente precum extinderea Uniunii Europene din mai și alegerile europene din iunie 2004 l-au avut asupra instituției și implicațiile unei posibile ratificări a Tratatului Constituțional.
Lucrarea a apărut pentru prima dată în 1990 și de atunci s-a constituit într-un instrument de lucru atât pentru cei care își desfășoară activitatea în cadrul Parlamentului European cât și pentru cei din afara structurilor.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 7.3177 secunde