Parlamentul ar trebui DIZOLVAT după invalidarea suspendării președintelui

251
1
Parlamentul ar trebui DIZOLVAT după invalidarea suspendării președintelui - 238447236319iuliamotoc-1347018009.jpg
Judecătorul CCR, Iulia Motoc, susține că Parlamentul trebuie dizolvat în cazul în care referendumul de demitere a președintelui este invalidat, iar șeful statului suspendat se întoarce la Cotroceni

Iulia Motoc a declarat pentru Adevărul că ar trebui "să existe o sancțiune" pentru cei care determină suspendarea președintelui.

"Am făcut parte din comisia prezidențială de analiză a Constituției și noi spunem foarte clar în acel raport că, în momentul în care se ajunge la invalidarea suspendării, ar trebui ca, la rândul lui, Parlamentul, care se vede infirmat, să fie dizolvat. Este absurd ca o majoritate parlamentară, în orice moment, să poată decide suspendarea președintelui, în ciuda avizului Curții, care nu a constatat fapte grave de încălcare a Constituției. Acest lucru conduce practic la o imposibilitate a coabitării", a spus Iulia Motoc.

Ea a mai acuzat presiunile politice care s-au făcut asupra Curții. "Curtea în ultimă instanță a rezistat, după multe tentative de amânări și presiuni politice. Și acesta este lucrul poate cel mai important: o instituție care a reușit să supraviețuiască. Deși, vă amintiți foarte bine, se anunțase pe 2 iulie că vom fi revocați. Și probabil că, dacă nu sesizam organismele internaționale, așa s-ar fi întâmplat", a precizat judecătorul CCR.

Întrebată dacă asupra ei s-au făcut presiuni, Motoc a răspuns: "Dacă s-ar fi întâmplat acest lucru, probabil că mi-aș fi dat demisia imediat sau aș fi anunțat public".

Comentează știrea

un roman
7 septembrie 2012
corect

un judecator drept.numai cuvinte de lauda pentru acest judecator.usl ul nu face ce vrea cu tara asta. sa-i vedem la parlamentare.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2832 secunde