Palaz se pregătește pentru demararea audiențelor în județ

470
Prefectul județului Constanța, Claudiu Palaz, a declarat, pentru "Cuget Liber", că serviciul juridic al Prefecturii centrali-zează, zilele acestea, petițiile și problemele semnalate de cetățenii din județ, urmând ca, în funcție de gravitatea lor, să fie aleasă prima localitate în care prefectul va merge pentru a susține audiențe. Reamintim că reprezentantul Guvernului în teritoriu la Constanța a anunțat, la începutul acestei luni, că a ales varianta audiențelor în județ pentru a veni mai mult în sprijinul constănțenilor.
În această ordine de idei, Claudiu Palaz a explicat că "principalul criteriu în alegerea primelor localități în care vor avea loc audiențe este caracterul de urgență al problemelor oamenilor". "Toți locuitorii județului Constanța trebuie să cunoască mai bine, să conștientizeze rolul pe care îl are prefectul, dar și modul în care acesta îi poate ajuta să-și rezolve problemele cu care se confruntă", a afirmat prefectul.
Legat de primele localități în care va fi prezent în cursul acestei luni, prefectul Palaz a declarat că ia în calcul posibilitatea de a merge, înainte de toate, la Cogealac, dat fiind faptul că locuitorii acestei comune au semnat mai multe nereguli în localitate. Pe de altă parte, însă, comuna Peștera ar putea fi, la fel de bine, prima localitate din programul de audiențe, fără, însă, ca aceasta să fie o administrație problemă.
Nu mai puțin important este că reprezentantul Guvernului în teritoriu a specificat că, în funcție de natura problemelor care vor fi evidențiate în urma centralizării, va fi însoțit, în aceste audiențe, de directorii instituțiilor deconcentrate a căror prezență va fi solicitată. "Șefii deconcentratelor vor putea soluționa mai repede, pe latura tehnică, problemele constănțenilor".
Nu în ultimul rând, Claudiu Palaz a explicat că, deși va lua legătura cu primarii înainte de audiențe și va apela la aceștia pentru a i se pune la dispoziție un spațiu, în localitate, pentru susținerea audiențelor, el nu va permite prezența lor la eveniment: "Firește că voi discuta în prealabil cu primarii, dar ei nu vor rămâne la discuții pentru că vreau ca cetățenii să se exprime liber, or, dacă primarii ar fi pre-zenți, cel mai probabil oamenii s-ar simți timorați sau cenzurați și vreau să evit așa ceva".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Marţi, 19 Octombrie 2010
Stire din Politică-Administrație : Vot deschis: moțiunea sau bugetul?
Pagina a fost generata in 1.5184 secunde