Ordonanța de urgență pentru Legile Justiției a fost publicată în Monitorul Oficial

214
Ordonanța de urgență pentru Legile Justiției a fost publicată în Monitorul Oficial - tudorel-1539701211.jpg
Ordonanța de Urgență care modifică legile justiției a fost publicată în Monitorul Oficial.


Ordonanța a fost adoptată ieri, în ședință de Guvern, dar conținutul ei nu a fost făcut public până acum.


Textul publicat în Monitorul Oficial conține modificările anunțate ieri, după ședința de Guvern, de ministrul Justiției, Tudorel Toader. 


Pe lângă modificările anunțate de Toader, textul Ordonanței de Urgență conține și motivele pentru care au fost făcute aceste modificări, chiar dacă legile justiției fie abia au intrat în vigoare, fie urmează să intre în vigoare de joi, în cazul legii 303/2004, cea referitoare la statutul judecătorilor și procurorilor.


De altfel, cele mai importante modificări au fost aduse la legea 303/2004. Este vorba despre înăsprirea condițiilor pentru procurorii care vor să lucreze la vârful Ministerului Public – Parchetul de pe lângă ÎCCJ, DNA și DIICOT.


În primul rând, crește vechimea necesară pentru a lucra la aceste parchete. Până în iulie, procurorii aveau nevoie de 6 ani vechime, apoi pragul a crescut la 8 ani, iar în urma acestei OUG ajunge la 10 ani. Este aproape o dublare a numărului de ani necesari, ceea ce ar putea duce la o scădere cu aproximativ 20% a numărului de procurori care lucrează la DNA și DIICOT.


La DNA sunt 34 de magistrați care au vechime mai mică de 10 ani, iar la DIICOT – 50 de procurori.


Este o problemă și cu cei care nu au gradul profesional minim pentru a lucra acolo – aproximativ 30 de magistrați. Situația lor va fi discutată de CSM în cea mai apropiată ședință.


O altă modificare care se regăsește în OUG este amânarea pensionării anticipate a magistraților până în 2020, în loc de 2019. Conform statutului judecătorilor și procurorilor, magistrații care au 20 de ani vechime în profesie se pot pensiona în aceleași condiții cu cei care au un stagiu complet de cotizare.


Sunt amânate de asemenea o serie de restricții pentru detașarea judecătorilor și procurorilor în afara sistemului judiciar până la finalul lui august 2019.


În plus față de ce menționa Tudorel Toader ieri, după ședința de Guvern, în OUG care modifică legile justiției se găsesc termenele de intrare în vigoare – o parte dintre prevederi au intrat în vigoare din momentul publicării în Monitorul Oficial, iar o parte – începând de joi, când intră în vigoare și legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.


"Se mărește vechimea necesară în profesie în magistratură pentru cei care vor dobândi funcția de procuror general, prim-adjunctul și adjunctul acestuia, funcțiile de conducere de la DNA și DIICOT. Vechimea minimă acum este de 8 ani și va fi de 15 ani. La Ministerul Justiției, când se fac acele interviuri, ne recomandă Comisia de la Veneția să dăm dovadă de mai multă transparență. Am preluat modelul CSM și pe viitor respectivele interviuri vor fi transmise în direct, vor fi arhivate, vor putea fi văzute de oricine este interesant", anunța ieri Tudorel Toader.


"La DNA și DIICOT este necesar să ai 10 ani vechime ca să devii procuror", a mai spus ministrul.


"Ministrul justiției poate sesiza Inspecția Judiciară în cazul procurorilor. Cercetarea disciplinară se va face de către Inspecție. De ce am considerat necesară această soluție? Unu, prin raportare la art din Constituție care spune că procurorii își desfășoară activiatea sub autoritatea ministrului justiției Ar fi pur declarativă dacă n-ai avea și un instrument juridic. Apoi, avem decizia CCR care clarifică raportul dintre ministrul justiției și procuror, dintre ministrul justiției și președintele republicii în procedura de numire. Am un an și jumătate de când sunt ministru și n-am utilizat niciodată acest instrument", a afirmat Toader.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 0.7345 secunde