Noul președinte al AEP a decis suspendarea verificărilor privind subvențiile primite de partidele politice în 2017 și 2018

180
Noul președinte al AEP a decis suspendarea verificărilor privind subvențiile primite de partidele politice în 2017 și 2018 - mituletu82004900-1552569988.jpg
Noul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP) Constantin Mitulețu - Buică a decis suspendarea verificărilor privind subvențiile primite de partidele politice în 2017 și 2018, AEP anunțând că acestea vor fi reluate împreună cu Curtea de Conturi.


"Verificările efectuate de către departamentul de specialitate al AEP la partidele politice privind subvențiile primite de la bugetul statului în anii 2017 și 2018 au fost suspendate din cauza nerespectării prevederilor legale și vor fi reluate, împreună și simultan cu Curtea de Conturi a României, conform unui calendar de control agreat de ambele părți", anunță AEP.

Coform instituției, în urma analizei efectuate de președintele Autorității Electorale Permanente (AEP), Constantin-Florin Mitulețu-Buică, pe marginea controalelor efectuate de Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale din cadrul Autorității privind subvenția de la bugetul statului acordată formațiunilor politice în anii 2017 și 2018, s-a ajuns la următoarele concluzii: controalele la toate formațiunile politice privind subvențiiile de la bugetul statului primite de acestea în anul 2017 au fost demarate în luna noiembrie a anului trecut; niciunul dintre aceste controale nu a fost finalizat, acestea urmând să se materializeze după realizarea controalelor conform prevederilor legale, împreună și simultan cu Curtea de Conturi a României.

"Precizăm că, potrivit art. 42 alin. (2) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată cu modificările și completările ulterioare, controlul privind subvențiile de la bugetul de stat va fi efectuat în mod simultan și de Curtea de Conturi a României, conform dispozițiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a României, republicată cu modificările și completările ulterioare", argumentează AEP.

Prin Protocolul de colaborare încheiat în iunie 2012 între Autoritatea Electorală Permanentă și Curtea de Conturi a României, cele două instituții trebuie să includă în planul de control al fiecăreia în parte perioadele în care se vor desfășura controale simultane la sediile centrale ale partidelor politice care primesc subvenții de la bugetul de stat. Documentul mai prevede că, pe parcursul lunii octombrie a fiecărui an, cele două instituții trebuie să decidă, în cadrul unei întâlniri de lucru, calendarul acțiunilor de control simultan la partidele politice finanțate de la bugetul de stat, pentru anul următor.

În data de 16.01.2019, Curtea de Conturi a României a transmis Autorității Electorale că plenul său a aprobat planul de control al subvențiilor de la bugetul de stat acordate partidelor politice în anii 2017 și 2018, respectiv perioada 26.08 – 12.11.2019.

În data de 12.03.2019, Autoritatea Electorală Permanentă a solicitat Curții de Conturi a României o întâlnire de lucru în vederea stabilirii calendarului acțiunilor de control simultan pentru fiecare formațiune politică supusă controlului, în perioada propusă de Curtea de Conturi a României.


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.5985 secunde