Florin Chelaru:

"Năvodariul este pregătit pentru sărbătorile de iarnă"

458
3
Viceprimarul orașului Năvodari, Florin Chelaru, a vorbit ziarului Cuget Liber despre proiectele aflate în desfășurare, în această perioadă, la Năvodari. Chelaru a precizat că orașul este pregătit atât pentru întâmpinarea sărbătorilor de iarnă, cât și pentru eventualele căderi masive de zăpadă.


Vicele Năvodariului a precizat că, deși situația în care localitatea se află la momentul actual este una dificilă, primăria funcționează la parametri normali. 

"Tot ce ține de primărie funcționează absolut normal. Continuăm, în funcție de vreme, lucrările de reparație a drumurilor, acolo unde este necesar. Se fac asfaltări, repet, dacă ne permite vremea. Avem în lucru și parcările, în momentul de față se lucrează la parcarea de la Financiar și la cea de la Biserica Catolică. În același timp, ne ocupăm de împodobirea orașului cu decora-țiuni specifice acestei perioade", a explicat viceprimarul.

Acesta a precizat că, recent, a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul privind lărgirea Bulevardului Năvodari - Mamaia, urmând ca în primăvară să se desfășoare procedura de licitație pentru găsirea constructorului și a celorlalți spe-cialiști. Reamintim faptul că proiectul este finanțat prin Planul Integrat de Dezvoltare Urbană pentru Zona Metropolitană Constanța. Acesta are o valoare de 14 milioane de euro și va include nouă sensuri giratorii, patru benzi de circulație, iluminat public, dar și o pasarelă pietonală la nivelul taberei de copii. 

Revenind la activitățile desfășu-rate în prezent la Năvodari, vicepri-marul orașului a precizat că au fost luate toate măsurile de precauție pentru a se evita problemele cauza-te de eventualele căderi de zăpadă.

"Am format un comandament de iarnă și suntem pregătiți la nivel de primărie pentru căderile de zăpadă", a precizat Chelaru.

Copiii și bătrânii, cadorisiți de Primărie

În ceea ce privește proiectele cu caracter social, primăria va dema-ra de astăzi, distribuirea pachetelor cu alimente pentru persoanele care fac parte din categorii mai vulnerabile.

"Am dat copiilor de la grădinițe până la liceu pachete în valoare de 21 de lei, iar acum vine rân-dul bătrânilor și persoa-nelor cu o situație mai delicată", spune Chelaru.

Potrivit viceprimarului, acest program are aproxi-mativ 6.000 de benefi-ciari, fiecare primind câte un pachet în valoare de 41 de lei.

Reamintim că distribui-rea pachetelor se va face în perioada 19-21 de-cembrie 2012, între orele 09.00 - 16.00. Locațiile diferă în funcție de cate-goria din care fac parte beneficiarii. Astfel, pensionarii ale căror nume încep cu literele A,B,C și D vor ridica pache-tele de la Centrul Cultural. Cei ale căror nume încep cu literele E, F, G, H, I, J, K, L, M, N și O vor ridica pachetele de la Casa Căsă-toriilor. Nu în ultimul rând, cei ale căror nume încep cu literele P, R, S, T, U, V, X și Z vor ridica pachetele de la ECOTERM. Asistenții perso-nali, persoanele cu handicap (ușor, mediu și accentuat), persoanele cu ajutor social și beneficiarii cantinei sociale, vor ridica pachetele de la Cantina Socială.

Totodată, primăria continuă proiec-tele prin care persoanele cu o situa-ție financiară mai precară primesc sprijin la încălzire și inițiativa "Ideea mea, norocul meu" menită să ofere gratuitate la agentul termic, pe rând, tuturor abonaților cu facturile la zi. Următoarea extragere va avea loc la sfârșitul lunii decembrie. 


Comentează știrea

rodica raichici
19 decembrie 2012
mamaia sat

AM INTELES CA NICI VICEPRIMARUL " NU STIE " CA ESTE EDIL SI PESTE MAMAIA SAT ! II ADUC EU AMINTE , POATE , POATE FACE CEVA SI PT ACEST ACEST LOC UITAT DE LUME , DAR FNANTATOR SERIOS ! LUMINA PE " STR " M 17 NU EXISTA , PIETRIS MACAR PE ULITA NOASTRA , DESPRE CANALIZARE NICI NU INDRAZNESC SA VISEZ ! IN FINE RUSINE MARE PT TOTI CE RASPUND DE MAMAIA SAT !

Mamaian
21 decembrie 2012
Subscriu

Da așa este , nici pe M 14 , zici ca ești in fundu' Moldovei nu pe litoral !

ionescu victor
28 decembrie 2012
asfalatre gropi STR PANSELUTELOR

Ar trebui totusi D-le viceprimar Chelaru sa tineti cont si de strada Panaelutelor in dreptul Blocului 14 Sud .Sa amintiti salariatilor TERMICA NAVODARI sa finalizeze asfaltarea inceputa si sa astupe gropile din carosabilunde iti poti rupe gatul.Sper acest mesaj sa ajunga la Dvs prin intermediul redactiei CUGET LIBER. Va multumim frumos si va dorim sarbatori fericite.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4455 secunde