Moinescu bate din pinteni ca prefectul să nu facă recurs la taxa de tramă stradală

402
Prin intermediul unui comunicat de presă transmis ieri, primarul municipiului Medgidia, Dumitru Moinescu, îi dă replica prefectului Dănuț Culețu în scandalul taxelor locale.
După modelul artiștilor care, înainte de a lua o decizie oficială, i-au amintit prefectului Culețu despre promisiunea de a nu face recurs în procesul cu ei, Moinescu îi cere și el prefectului același lucru. Mai exact, edilul democrat îi cere prefectului să nu atace în recurs decizia instanței de a declarat taxa de tramă stradală de la Medgidia legală. "Asa că, domnule prefect, fiți înalt funcționar public și respectați-vă măcar ultima promisiune pe care ați făcut-o, aceea că «dacă instanța va respinge acțiunea mea mă voi supune și nu voi face recurs»", este mesajul pe care Moinescu îl transmite prefectului Culețu.
În solicitarea sa publică, Moinescu invocă "promisiunile" pe care în luna februarie prefectul le-ar fi făcut medgidienilor în cadrul unei dezbateri publice în ceea ce privește rezolvarea problemelor generate de traficul greu pe străzile din localitate.
"Atunci a declarat în fața medgidienilor că va rezolva problema traficului greu din Medgidia și va face demersuri la Guvern pentru obținerea de finanțări necesare reparării drumurilor stricate din Medgidia. A mai spus că va detașa la Medgidia trei ofițeri de la Poliția rutieră Constanța care să asigure fluidizarea traficului mașinilor de mare tonaj în oraș și va interveni pe lângă Uzina Lafarge pentru obținerea de materiale de construcții necesare reparării caselor avariate.Toate au fost simple promisiuni de care domnul prefect a uitat imediat ce a părăsit sala de dezbatere. Au trecut 8 luni de atunci, timp în care domnia sa nu s-a interesat de starea drumurilor sau a caselor aflate în pericol. Este reprezentantul Guvernului în teritoriu plătit și din taxele medgidienilor", se mai arată în comunicatul de presă, Moinescu încercând astfel să îl influențeze pe prefect în luarea unei decizii referitoare la recurs.
Așadar, războiul taxelor a cărui premieră a avut loc la Constanța e departe de a se sfârși. Taxele locale impuse de administrațiile din Constanța, Medgidia și Ovidiu au fost contestate, încă de la bun început, de prefectul Culețu. Și, cu toate că e vorba cam de "aceeași Mărie cu altă pălărie", instanța s-a pronunțat absolut absurd. Pentru Constanța și Medgidia, judecătorii au declarat taxele legale, în timp ce pentru Ovidiu, inițiativa primarului liberal de a mai scoate un ban din astfel de dări a fost considerată nelegală.
Dincolo de utilitatea discutată și discutabilă a acestor taxe, confruntarea dintre autorități scoate însă la iveală, zi după zi, aceleași dispute dintotdeauna și o permanentă hârjoneală politică.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.1814 secunde