Mircea Diaconu vine la Constanța. Eurodeputatul este nehotărât în privința unui nou mandat
Articole de la același autor
Iohannis CERE PUBLIC DEMISIA premierului Viorica Dăncilă: Doamna Dăncilă NU FACE FAȚĂ POZIȚIEI de prim-ministru al Romaniei!
27 Aprilie 2018
Reacția ministrului TUDOREL TOADER după ce Iohannis a anunțat că nu o revocă pe Kovesi
16 Aprilie 2018
Gabriel Daraban a preluat conducerea ALDE Constanța. Se pregătește pentru Primăria Constanta?
18 Aprilie 2018
Eurodeputatul independent Mircea Diaconu a început un tur al României în data de 4 mai, propunându-și să comunice cu cetățenii și să își prezinte raportul de activitate.
Acest turneu prin țară se va încheia în data de 9 iunie, la Constanța, când Mircea Diaconu a anunțat că va lansa propriul său proiect dedicat Centenarului Marii Uniri, un proiect de tip patrimonial.
Europarlamentarul Mircea Diaconu a declarat, zilele trecute, că nu a luat încă o decizie în privința unei noi candidaturi pentru Parlamentul European, la alegerile din 2019.
"E complicat pentru mine ce o să fac mai departe, dacă ar merita să continuu o construcție sau, mă rog, relațiile, contactele pe care le am acolo să continuu să le fructific. E ceva ce mă neliniștește, că ar fi simplu să zic: gata, se termină anul viitor și acolo e Delta, peștele în apă, undița la mine în mână și ne simțim bine. Nu, următorul mandat din 2019 încolo va fi foarte important, pentru că Uniunea Europeană se reformează, se modifică, se umblă la tratate, pentru că au fost crize în care nu ne-am comportat ca o Europă. Nu am luat o decizie că nu pot, încă", a spus Mircea Diaconu.
Întrebat cum i s-a părut actualul mandat de eurodeputat, Diaconu a răspuns că a fost o experiență utilă, chiar dacă, în mare parte, nu i-a plăcut.
"În mare parte, nu mi-a plăcut, în foarte importantă parte, a fost utilă și ca experiență, și ca utilitate, și în câteva împrejurări am mulțumit lui Dumnezeu că am fost acolo, că eram acolo în clipa în care trebuia să fiu acolo - și a fost extrem de important să fiu acolo în cel puțin trei momente", a spus Mircea Diaconu.
Ce presupune proiectul dedicat Centenarului Marii Uniri
Europarlamentarul Mircea Diaconu propune realizarea, în anul Centenarului, a proiectului "Rețea națională de repere ale civilizației spațiului românesc", care presupune constituirea unei rețele de centre culturale și de cercetare, care să studieze, să expună, să dezbată și să promoveze reperele civilizației din spațiul românesc, inclusiv din afara teritoriului statului.
"După părerea mea, oricine a viețuit vreodată pe aceste meleaguri este strămoșul nostru și a adăugat ceva la ceea ce am putea numi astăzi civilizația spațiului românesc. Este foarte clar că emanciparea politico-socială a României a folosit tot un concept cultural identitar, bazat pe istorie, pe memorie colectivă, singura care poate crea identitate națională, concept sintetizat de Școala Ardeleană în sec. XVIII în ceea ce numim și azi latinitatea noastră. Părerile despre originile și identitatea noastră glisează între dispreț de sine și mândrie exagerată, lăsând un spațiu mult prea mare populismelor care astăzi coagulează energii toxice în toată Europa. Iată de ce cred că un astfel de concept trebuie să decurgă din studii științifice și argumente istorice și să pătrundă încet, încet, în conștiința publică prin toate mijloacele, să dea identitate și conștiință de sine națiunii noastre. Exact în An Centenar", a declarat Mircea Diaconu.

Articole pe aceeași temă
Joi, 23 Februarie 2017
Sâmbătă, 04 Februarie 2017
Sâmbătă, 09 Mai 2015
Vineri, 28 Noiembrie 2014
Vineri, 26 Septembrie 2014
Luni, 07 Iulie 2014
Vineri, 20 Iunie 2014
Joi, 14 Mai 2015
Vineri, 17 Aprilie 2015
Joi, 07 August 2014