Candidat la conducerea Organizației Județene,

Mircea Banias: "Nu iau în calcul pierderea alegerilor"

3293
Mircea Banias:
// "Cel mai mare fost al Constanței", așa cum, în glumă, s-a numit însuși Adrian Manole, va candida pentru șefia Organizației Municipale

Președintele Organizației Județene a PDL Constanța, senatorul Mircea Banias, a susținut, ieri, o conferință de presă în cadrul căreia și-a reconfirmat intenția de a intra în cursa pentru șefia filialei, dar a anunțat totodată că pregătește, în perspectiva candidaturii sale, un proiect pentru PDL Constanța. "Pregătesc un proiect pentru PDL Constanța. Un proiect pe care vreau să-l implementez în cadrul partidului. Vreau să continui ca președinte ales ceea ce am început ca președinte interimar în 2008", a menționat pedelistul. În același context, Mircea Banias a declarat și că, împreună cu echipa care îl susține pentru funcția de lider al organizației, își dorește ca PDL Constanța să câștige proximele alegeri locale, adică Primăria și Consiliul Județean.
La evenimentul de ieri au luat parte, alături de Banias, deputatul Constantin Chirilă, primarul din Ovidiu, Dumitru Bocai, primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, liderul Organizației PDL Năvodari și, în același timp, șef al Registrului Auto Român (RAR) Constanța, Tudorel Calapod, dar și șeful Inspectoratului Teritorial de Stat în Construcții și președinte al PDL Eforie, Gigi Chiru și șeful Casei de Asigurări de Sănătate Constanța, Daniel Learciu. Elena Buhaiev, inspectorul general al ISJ Constanța, Vicențius Petrescu și Valentin Zeicu, precum și liderii organizațiilor de tineret, municipală și județeană, ale PDL Constanța au fost, de asemenea, prezenți la conferința de ieri, asumându-și astfel, în mod oficial, sprijinul pe care i-l acordă senatorului Mircea Banias cu ocazia alegerilor interne. Menționăm că data acestora ar putea fi stabilită, foarte probabil, în cursul zilei de azi, în ședința Biroului Permanent Național al PDL.

Fără dezordine în PDL Constanța
Ținând cont de faptul că, odată cu ieșirea de ieri, au fost risipite îndoielile sau speculațiile legate de cine pe cine susține în PDL Constanța pentru mandatul de președinte, actualul lider a ținut să facă o serie de precizări vizavi de atmosfera tensionată care, chiar și involuntar, "plutește" zilele acestea în partid: "Primul adversar care s-ar bucura de o dezor-dine în PDL Constanța este PSD-ul. Vă garantez că acest lucru (n.r. - o dezordine) nu va fi permis din punctul meu de vedere și că evenimentele nu se vor mai întâmpla ca în 2008\".

"Nu iau în calcul pierderea alegerilor"
Ulterior, Banias a adăugat că, în ceea ce privește acuzațiile care i-au fost aduse de democrat liberalii din echipa lui Florin Mitroi și care se refereau la numirea, la conducerea deconcentratelor, a unor persoane despre a căror nominalizare nu se discutase în Biroul Permanent Județean (BPJ), acestea "sunt chestiuni greu de comentat". "Aș fi vrut un exemplu", a tranșat senatorul Colegiului 4 problema.
Cât despre întrebarea legată de un eventual eșec în apropiatele alegeri interne, Mircea Banias a răspuns: "Nu iau în calcul această variantă. Plec cu gândul că voi câștiga competiția".
În pofida tonului calm și a declarațiilor care nu se doreau a fi ofensive la adresa celeilalte tabere, Banias a făcut, totuși, o mențiune: "Odată încheiate aceste alegeri, va exista o disciplină în partid și toți colegii vor trebui să înțeleagă că suntem o echipă. Aceeași echipă".

Bocai vrea prim-vicepreședinte. Dar nu-i musai
"Păcat că unii vor să se producă un divorț în cadrul partidului", a remarcat, ieri, șeful administrației publice locale din Ovidiu, Dumitru Bocai, pedelist care a anunțat că va candida pentru unul dintre cele două mandate de prim-vicepreședinte ale PDL Constanța. În același context, Bocai a ținut să precizeze imediat că această candidatură n-ar fi tocmai imperativă pentru el și că ar fi dispus să se retragă din conducerea partidului "cu condiția ca partidul să rămână unit și să nu plece nimeni, să rămână aceiași oameni".
Și Tudorel Calapod vrea o funcție în Biroul Permanent Județean, dar și șefia Organizației Locale a PDL Năvodari. Anunțul a fost făcut de pedelist tot în contextul conferinței de presă.

"Cel mai mare fost al Constanței"
Nu în ultimul rând, de reținut este că Banias a explicat că în opinia sa el nu a avut niciun moment vreo problemă de comunicare cu deputatul PDL Maria Stavrositu și că vede în parlamentarul constănțean "un candidat OK" pentru șefia Organizației Municipale, dar că "un candidat mai OK și mai bun" este, susține el, fostul europarlamentar Adrian Manole.
Ca și Dumitru Bocai, Manole a specificat că nu ține neapărat să ocupe una din funcțiile de conducere din BPJ - în cazul în care va deveni lider al Organizației Municipale urmând să fie, prin statut, membru de drept al Biroului Permanent Județean -, actualul prim-vicepreședinte invocând aici faptul că echipa pe care o susține nu vrea "să monopolizeze conducerea".
"Cel mai mare fost al Constanței", așa cum, în glumă, s-a caracterizat Adrian Manole - fost prefect al Constanței, al Brașovului, fost director al Agenției de Protecție a Mediului Constanța și, totodată, pentru o scurtă perioadă de timp, fost deputatul european - a atras atenția, în final, asupra unui aspect, anume că obiectivul principal al PDL trebuie să rămână câștigarea viitoarelor alegeri locale și că, din punctul acesta de vedere, "2010 e anul definirii candidaților" PDL la Primăria și Consiliul Județean Constanța.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9107 secunde